SEARCH en hu ro

Ştiri .

Noutăţi de la Hollywood, noi proiecte, trailere şi evenimente.
24.02.2022

Comedia Badman: Cel mai tare din parcare ruleaza de azi in cinematografe!

Echipa care ne-a distrat cu comediile Babysitting , Alibi.com, All Gone South și Nicky Larson, revine acum la cinema cu o nouă comedie spumoasă - Badman: Cel mai tare din parcare.

Un actor mereu fără slujbă, Cedric (Philippe Lacheau) pare sortit să ducă viața unui învins. E lefter și tocmai l-a părăsit iubita. Chiar și propriul său tată, sora și cei mai buni prieteni și-au pierdut încrederea în capacitatea lui de a face ceva folositor.

Apoi, în sfârșit, primește un rol principal: supereroul Badman. O șansă de a ieși dintr-o spirală descendentă nesfârșită și de a câștiga respectul tatălui său. Dar soarta lovește din nou!

Ieșind în grabă de pe platou costumat pentru rol, Cedric are un accident de mașină, își pierde memoria și se trezește convins că este cu adevărat un supererou în misiune! Confruntat cu aventuri și pericole din viața reală, adevărata lui natură este pusă la încercare.

Are el ce e necesar pentru a aborda forțele răului, pentru a-i apăra pe cei mai slabi dintre noi și pentru a-i învinge pe cei răi? Dar nu poți să fii un erou, darămite un supererou, doar pentru că așa ai decis tu... mai ales când ești cineva ca Cedric!

Distribuţia filmului îi include pe: Philippe Lacheau, Julien Arruti, Tarek Boudali, Élodie Fontan, Alice Dufour şi Chantal Ladesou. Regizor este Philippe Lacheau.

„În Badman: Cel mai tare din parcare, există un efect similar cu cel din filmul Kick-Ass, în sensul în care personajul Cedric ajunge să devină un erou în viața reală, împlinindu-și visul. Sper că fanii benzilor desenate vor râde la fel de mult precum noi când îl vor descoperi pe acest tânăr care se crede un super-erou și vor vedea cum am dat viaţă aventurilor sale.” declară Philippe Lacheau, regizorul și actorul principal al filmului.

Badman: Cel mai tare din parcare / Super-heros malgre lui are premiera în cinematografele din România din 25 februarie, distribuit de Prorom şi Ro Image.

Foto ©Julien Panie.




Mai multe
21.02.2022

Trei noi titluri Prorom se afla in Top 10 cele mai vizionate filme din Romania pe Netflix!

Trei noi filme din portofoliul PROROM se află în “Top 10 cele mai vizionate filme în România astăzi” pe populara platformă Netflix!

Pe locul 2 în top este premiera După ce ne-am certat / After We Collided. În sequelul blockbusterului After, Tessa se îndrăgosteşte rapid de Hardin, dar o trădare îi desparte şi ea trebuie să decidă dacă îşi vede de viaţa ei sau merge mai departe acordându-i încă o şansă.

Link vizionare AFTER WE COLLIDED: https://www.netflix.com/title/81172914

Pe locul 3 în top este filmul de acţiune Supravieţuitoarea / Survivor cu Milla Jovovich şi Pierce Brosnan. După ce i se înscenează un atac terorist cu bombă, o angajată a ambasadei SUA este fugară în Londra în timp ce încearcă să oprească un alt atentat iminent.

Link vizionare SURVIVOR: https://www.netflix.com/title/80046729

Pe locul 8 se află un alt film în premieră: Salveză-mă / RUN. Dorindu-şi libertate dupa ani de izolare şi de îngrijiri medicale, adolescenta Chloe bănuieste că mama ei ar putea să o ţină pe loc şi să ascundă secrete îngrozitoare.

Link vizionare RUN: https://www.netflix.com/title/81157374




Mai multe
18.02.2022

DOG: Debutul regizoral al lui Channing Tatum este de azi in cinematografe!

DOG: Un câine de legendă, primul film regizat de Channing Tatum (împreună cu Reid Carolin) poate fi văzut de astăzi în toate cinematografele din ţară!

În DOG, împreună împotriva voinței lor, fostul ranger american Jackson Briggs (Channing Tatum) și Lulu (un câine militar, rasa Malinois belgian), fac o călătorie care le va schimba viața până pe coasta Pacificului pentru a ajunge la timp la înmormântarea celui mai bun prieten al lor din armată.

DOG este o poveste de dragoste între doi foști luptători de elită. Iar unul dintre ei se întâmplă să aibă blană şi patru picioare. La suprafață, este un road-movie comic despre un fost soldat greu încercat de viaţă și un Malinois belgian la fel de dărâmat, care se urăsc reciproc, dar ajung să se tolereze în timp ce traversează întreaga coastă vestică într-o cursă nebună pentru a ajunge la înmormântarea celui mai bun prieten al lor.

Pe lângă acest lucru, este o poveste despre vulnerabilitate și despre puterea de a învăța să mergi mai departe după tragedii și pierderi. Este o explorare personală a puterii; cum, atunci când ne confruntăm cu o mare adversitate, deseori ne înăsprim când avem cu adevărat nevoie să ne deschidem.

DOG explorează tema cedării - singurul lucru mai greu decât lupta. Și singurul lucru în faţa căruia merită să cedezi este dragostea.” declară regizorii Reid Carolin şi Channing Tatum.

Regizat de Channing Tatum şi Reid Carolin, DOG: Un câine de legendă îi are în distribuţie pe Channing Tatum, Q'orianka Kilcher, Emmy Raver-Lampman şi Kevin Nash.

Prorom va lansa DOG în România pe 18 februarie şi în Ungaria pe 24 februarie.




Mai multe
11.02.2022

Week-end K-9 la Pro Cinema

Pro Cinema va difuza în acest week-end comedia pentru întrega familie Aventurile K-9: Legenda aurului pierdut / K-9 Adventures: Legend of the Lost Gold.

Când Kassie și prietenii ei dau peste un ceas de buzunar vechi si spart, încep o călătorie neașteptată pentru a afla secretul legendarului Garrison Gold. Va trebui să rezolve ghicitori și să urmeze indicii pentru a găsi comoara pierdută.

Cu ajutorul câinelui ei credincios, Scoot și impreuna cu gasca ei de prieteni, Kassie porneste in aventura vietii ei!

Avându-i în rolurile principale pe Luke Perry, Brooke Langton şi Ariana Bagley, Aventurile K-9: Legenda aurului pierdut / K-9 Adventures: Legend of the Lost Gold poate fi văzut la Pro Cinema astfel:

Vineri, 11 Februarie, ora 16:30
Sâmbătă, 12 Februarie, ora 13:00
Duminică, 13 Februarie, ora 07:45




Mai multe
10.02.2022

Robert De Niro, Diane Keaton si Amanda Seyfried in Nunta cu peripetii – sambata la Pro Cinema

Pro Cinema vă invită sâmbăta 12 februarie la o Nuntă cu peripeţii!

Robert De Niro, Diane Keaton, Katherine Heigl, Amanda Seyfried, Robin Williams, Susan Sarandon, Ben Barnes şi Topher Grace joaca în această comedie spumoasă.

Chiar dacă nu mai formează un cuplu de foarte mult timp, Don și Ellie Griffin (Robert De Niro si Diane Keaton) sunt forțați de împrejurări să pozeze din nou într-o familie fericită.

Toată această șaradă a fost pusă la cale în momentul în care la nunta fiului lor adoptiv decide să participe, din senin, mama biologică a tânărului, dispusă acum să zboare peste mări și țări pentru a fi prezentă la eveniment.
Cu toți ochii ațintiți pe ei, familia Griffin trebuie să facă față situațiilor hilare cu care se confruntă, preferabil fără a se ucide între ei.

Nuntă cu peripeţii / The Big Wedding poate fi văzut la Pro Cinema sâmbătă, 12 Februarie 2022 începând cu ora 20:30.




Mai multe
01.02.2022

Acvila Legiunii a IX-a - miercuri la Pro TV

Miercuri seara Pro TV vă invită să vedeţi un extraordinar film de acţiune şi aventuri: Acvila Legiunii a IX-a / The Eagle, cu Channing Tatum, Jamie Bell, Donald Sutherland şi Mark Strong în rolurile principale.

În Britania secolului al 2-lea, doi bărbați, un sclav și stăpânul său, se aventurează dincolo de lumea știută de ei pentru a purcede într-o călătorie primejdioasă care îi va face să încalce limitele loialității și trădării, ale prieteniei și urii, ale lașității și eroismului.

Aventura epopeică Acvila Legiunii a IX-a / The Eagle este regizată de Kevin Macdonald (The Last King of Scotland, State of Play, Black Sea) și produsă de Duncan Kenworthy, după un scenariu de Jeremy Brock, care a adaptat romanul clasic al lui Rosemary Sutcliff, The Eagle of the Ninth.

Acvila Legiunii a IX-a / The Eagle poate fi văzut la Pro TV astfel: miercuri, 2 februarie, la ora 22:30 și în reluare vineri, 4 februarie, de la ora 02:00.




Mai multe