SEARCH en hu ro

Ştiri .

Noutăţi de la Hollywood, noi proiecte, trailere şi evenimente.
07.04.2019

Benoit Poelvoorde si Valerie Bonneton in comedia Venice Calling

Scriitorul, scenaristul şi regizorul Ivan Calbérac şi-a adaptat propriul roman bestseller Venise n'est pas en Italie într-un film de lung metraj ce va avea premiera franceză în mai 2019.

Savurosul roman Venise n'est pas en Italie (Venice is Not in Italy sau Venice Calling) de Ivan Calbérac, a fost publicat în 2015 în Franţa de Editura Flammarion, devenind în scurt timp un succes internaţional.

Benoît Poelvoorde şi Valérie Bonneton sunt părinţii unui adolescent de 15 ani în această comedie ce ne prezintă şase săptămâni din viaţa acestuia.

Emile are 15 ani. Locuiește în Montargis, alături de tatăl său cam zăpăcit și mama ce i-a vopsit întotdeauna părul blond, pentru că, se pare, aşa arată el mai bine. Când o fată pe care Emile o place foarte mult îl invită în vacanţa de vară la Veneția, el este mai mult decât fericit.

Dar există o problemă - părinții lui decid să-l însoțească! Aceasta este povestea unui adolescent născut într-o familie ce nu poate fi clasificată, povestea unei prime iubiri, miraculoasă și fragilă.

Aceasta este povestea unei călătorii inițiatice și incredibile, în care viața o ia de multe ori pe cărări nebănuite, dar la finalul cărora Veneția te va aştepta la întâlnire.

Ȋn Venice Calling îi vom vedea pe Benoît Poelvoorde, Valérie Bonneton, Helie Thonnat, Eugène Marcuse, Coline D'Inca şi Luna Lou.

Comedia este produsă de Eric şi Nicolas Altmayer (Mandarin Films) şi distribuită de StudioCanal.

Prorom a achiziţionat drepturile de distribuţie ale acestui film în următoarele teritorii: România, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Moldova, Slovacia.




Mai multe
01.04.2019

Mark Hamill este vocea lui Chucky in Child’s Play

Orion Pictures a anunțat astăzi că Mark Hamill (Star Wars, Knightfall) va fi vocea lui Chucky în horrorul Child’s Play / Jucăria ucigașă.

Legendarul actor apare astfel alături de Aubrey Plaza, Gabriel Bateman şi Brian Tyree Henry în această reinventare a celebrului horror din 1988.

Ȋn această nouă versiune, Aubrey Plaza interpretează o mamă care îi face cadou fiului ei (Gabriel Bateman) o păpuşă de jucărie de ziua lui, neştiind de natura sinistră a păpuşii Buddi.

Cineastul Lars Klevberg (Polaroid), regizează filmul, după pe un scenariu de Tyler Burton Smith (jocurile video Sleeping Dogs, Quantum Break) bazat pe filmul original.

David Katzenberg şi Seth Grahame-Smith vor produce filmul prin compania lor KatzSmith Productions (It). Aaron Schmidt şi Chris Ferguson vor fi producători executivi.

“Ne simțim incredibil de norocoși să avem un nume de referinţă care să creeze o nouă abordare a acestui personaj iconic”, a spus Katzenberg. Mark este un actor talentat și autor a numeroase personaje memorabile cărora şi-a împrumutat vocea de-a lungul timpului, el abordând această nouă provocare cu o energie și un angajament incredibil”.

Hamill este cunoscut pentru portretizarea unuia dintre cele mai iconice personaje din istoria filmului, Luke Skywalker în trilogia originală Star Wars al lui George Lucas.

Cinefilii îl pot vedea în prezent pe Hamill în cel de-al doilea sezon al serialului produs de History - Knightfall, urmând ca la finalul acestui an să apară în producţia Disney Star Wars: Episode IX.

Hamill este şi un prolific actor de dublaj în animaţii, care și-a împrumutat vocea lui Joker în Batman: The Animated Series, seria de jocuri video Arkham Aslyum, şi în animaţiile The Killing Joke şi Batman: Mask of the Phantasm. În plus, Hamill a dat viaţă la numeroase personaje din serialul Regular Show de la Cartoon Network.

Child's Play, filmul din 1988, a avut încasări de peste 44 milioane de dolari în întreaga lume, având un buget de 9 milioane de dolari, și a dat naștere unuia dintre cele mai recunoscute și de succes personaje de groază din toate timpurile: păpușa ucigașă, Chucky.

Orion Pictures va lansa Child’s Play în SUA prin United Artists, pe 21 iunie 2019.

Prorom va lansa filmul în Ungaria pe 27 iunie (prin propria companie Big Bang Media), iar în România pe 5 iulie (în colaborare cu Ro Image).

Instagram: @Prorom.distribution @ChildsPlayMovie




Mai multe
29.03.2019

Echipa After a vizitat Lisabona

Echipa After a plecat într-un tuneu internaţional de promovare a primului film din seria After!

La finalul lunii martie, actorii şi autoarea romanelor au vizitat Portugalia. Anna Todd, Josephine Langford şi Hero Fiennes Tiffin s-au întâlnit cu fanii la Lisabona, parte a turului lor internaţional.

Ȋn Portugalia, Anna, Josephine şi Hero au participat la o sesiune de autografe cu fanii, precum şi la o proiecţie specială After.

Evenimentul a avut mare succes, fanii fiind încântaţi că au avut şansa de a-şi întâlni idolii în realitate.

After: După ce ne-am întâlnit va fi lansat în Ungaria, Cehia şi Slovacia pe 11 aprilie, iar în România şi Bulgaria pe 19 aprilie.

Pe pagina noastră oficială de Facebook --> puteţi găsi imagini de la aceste evenimente. <<--




Mai multe
27.03.2019

Postere de groaza pentru Scary Stories

Mult aşteptata adaptare cinematografică a romanelor Scary Stories To Tell in the Dark încearcă să recreeze toate imaginile înfricoșătoare regăsite în acestea.

Acum, pe paginile oficiale de Twitter, Instangram și Facebook ale filmului, au aparut texte cu “Săptămâna aceasta va fi înfricoșătoare", împreună cu un poster nou pe care îl puteţi vedea mai jos. Acest anunţ ne dă speranţe că în câteva zile vom vedea primul trailer!

Seria de romane Scary Stories to Tell The Dark a fost publicată pentru prima dată în anii 1980, scrisă şi adaptată din folclor de Alvin Schwartz și inedit ilustrată de Stephen Gammell.

Filmul urmăreşte povestea unui grup de adolescenți, care trebuie să rezolve misterul din jurul unor misterioase şi macabre decese din micul lor orășel.

Filmul este regizat de André Ovredal, iar scenariul este scris de Daniel și Kevin Hageman împreună cu Guillermo del Toro (care este şi producătorul filmului).

Ȋn Scary Stories to Tell in the Dark vor putea fi văzuţi: Zoe Margaret Colletti, Austin Abrams, Gabriel Rush, Michael Garza, Austin Zajur, Dean Norris, Gil Bellows, Lorraine Toussaint și Natalie Ganzhorn.

Scary Stories to Tell in the Dark va avea premiera în SUA pe 9 august 2019, în Cehia, Slovacia şi România pe 16 august, iar în Ungaria pe 28 noiembrie.





Mai multe
21.03.2019

Poster final pentru Extremely Wicked!

Thrillerul despre celebrul criminal în serie Ted Bundy are acum un poster oficial!

Zac Efron este faimosul ucigaș Ted Bundy în filmul Extrem de pervers, şocant de violent şi diabolic / Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile, o peliculă regizată de Joe Berlinger (regizorul a peste 50 de filme documentare, inclusiv Metallica: Some Kind of Monster din 2004).

Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile face o cronică a crimelor lui Ted Bundy, din perspectiva iubitei lui, Elizabeth Kloepfer, care a refuzat mulţi ani să creadă adevărul despre el.

Alături de Efron în film îi vom mai vedea pe: Lily Collins în rolul lui Kloepfer, Kaya Scodelario în rolul fostei soții a lui Bundy, Carole Anne Boone, Jim Parsons în rolul Procurorului Larry Simpson, John Malkovich în rolul Judecătorului Edward Cowart și Haley Joel Osment.

Extrem de pervers, şocant de violent şi diabolic / Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile va fi lansat în România pe 3 mai, în Ungaria și Cehia pe 9 mai și în Slovacia pe 6 iunie.





Mai multe
15.03.2019

Chucky - Papusa ucigasa revine pe marile ecrane!

Ȋnfricoşătorul Chucky revine la cinema într-un nou film regizat de Lars Klevberg (autorul horror-ului Polaroid).

Aubrey Plaza şi Brian Tyree Henry vor interpreta rolurile principale în această reinventare a celebrei poveşti a păpuşii malefice. Tyler Burton Smith a scris scenariul bazat pe filmul original din 1988.

Ȋn această nouă versiune, Aubrey Plaza interpretează o mamă care îi face cadou fiului ei (Gabriel Bateman) o păpuşă de jucărie de ziua lui, neştiind de natura sinistră a păpuşii.

David Katzenberg şi Seth Grahame-Smith vor produce filmul prin compania lor KatzSmith Productions. Cei doi au produs în 2017 horrorul It – care a devenit cel mai de succes horror din toate timpurile, avand încasări de peste 700 milioane $ la box-office. Aaron Schmidt şi Chris Ferguson vor fi producători executivi.

Ȋn seria originală de filme Child’s Play, create de Don Mancini, Brad Dourif interpreta rolul unui criminal în serie care folosind magia voodoo şi-a transferat sufletul într-o păpuşă, devenind cel pe care-l ştim cu toţii – Chucky – păpuşa ucigaşă.

Mancini şi producătorul David Kirschner au în plan dezvoltarea mai multor filme Child’s Play, precum şi un serial TV, cu Dourif în rolul lui Chucky.

Filmul pe care îl regizează Lars Klevberg nu va avea legătura însă cu filmele originale, fiind o alta abordare, mai noua şi mai înfricoşătoare a poveştii lui Chucky.

De aceasta dată, se pare că Chucky va fi o păpuşă ce beneficiază de inteligenţă artificială şi care va fi programată să nu aibă limite în ceea ce priveşte asimilarea informaţiilor sau violenţa.

Child’s Play / Jucăria ucigașă va avea premiera în cinematografele din SUA pe 21 iunie 2019, în Ungaria pe 27 iunie, iar în România pe 5 iulie.




Mai multe