SEARCH en hu ro

Ştiri .

Noutăţi de la Hollywood, noi proiecte, trailere şi evenimente.
13.05.2021

The Protégé, cu Michael Keaton, Samuel L. Jackson și Maggie Q, filmat în România are premiera mondială pe 20 august

Filmul - regizat de Martin Campbell și coprodus cu Frame Film, producătorii serialului Las Fierbinți -  este una dintre cele mai mari producții filmate România în ultimii ani.

Studiourile Lionsgate au făcut public primul trailer al filmului de acțiune The Protégé cu Michael Keaton, Samuel L. Jackson și Maggie Q, regizat de Martin Campbell, filmat în România, și au anunțat data de lansare a acestuia: 20 august 2021.

Scris de Richard Wenk, The Protégé (titlul de lucru a fost The Asset) este centrat pe povestea unei tinere pe nume Anna (Maggie Q), salvată în copilărie de legendarul asasin Moody (Samuel L. Jackson) și antrenată pentru a deveni unul dintre cei mai buni asasini plătiți din lume.  Când Moody este asasinat, Anna caută criminalul pentru a se răzbuna și totul se transformă într-un joc de seducție și dominare împotriva unui criminal enigmatic (Michael Keaton).

Pentru această producție s-a filmat timp de 10 săptămâni în București și Snagov de la începutul lui ianuarie 2020 până la debutul lockdown-lui din martie, cu o echipă de peste 200 de tehnicieni români precum și peste 100 de figuranți.

În București au fost recreate decoruri din Laos, Vietnam sau Londra. O parte din acțiune se petrece chiar în București, pentru prima dată locație pentru un film de acțiune de un asemenea calibru.

Din distribuție fac parte și o serie de actori români printre ei aflându-se Florin Piersic Jr, Tudor Chirilă, George Piștereanu și Cosmin Dominte.

Director de Imagine pentru acest film este David Tattersal, directorul de imagine al filmelor Star Wars scrise si regizate de George Lucas (The Phantom Menace – 1999 , Attack of the Clones – 2002 și Revenge of the Sith – 2005).

The Protégé are o echipă de producători foarte apreciați la nivel internațional, oameni care s-au aflat în spatele unora dintre cele mai de succes filme de acțiune din ultimii ani: Christopher Milburn și Moshe Diamant (Hurricane Heist), Robert Van Norden (Rambo: Last Blood), Arthur Sarkissian (Rush Hour).

Din partea română pentru Frame Film producători fiind Andrei Boncea (Amen, Callas Forever, Joyeux Noel, California Dreamin’, Vânătorul de Spirite), Dragoș Buliga (Las Fierbinți, Vânătorul de Spirite) și Gabriel Popescu (Bunraku, Gunpowder, Treason and Plot, Dark is Rising).

Prorom va lansa The Protégé în cinematografele din România, Bulgaria, Cehia, Ungaria și Slovacia curând.




Mai multe
28.04.2021

Rebecca Romijn in primul trailer al filmului de aventuri Endangered Species

Lionsgate a lansat trailerul oficial pentru filmul de supraviețuire-aventură Endangered Species, regizat de M.J. Bassett (Rogue).

O aventură de supraviețuire intensă și, uneori, brutală, centrată pe o familie americană, care călătorește în vasta sălbăticie din Kenya în speranța unei vacanțe de vis pline de entuziasm, precum şi de “reparare” a legăturilor dintre ei.

Dar când vehiculul lor safari este atacat de un rinocer care îşi protejează puiul, familia este lăsată blocată la câțiva kilometri de orice ajutor, iar vacanța lor de vis se transformă într-o luptă de coșmar pentru supraviețuire într-o lume în care ei se află la finalul lanțului trofic.

Endangered Species îi are în rolurile principale pe Rebecca Romijn, Philip Winchester și Jerry O'Connell. Scenariul este scris de Isabel Bassett și M.J. Bassett, bazat pe o poveste de Paul Chronnell.

Prorom va lansa în curând Endangered Species în cinematografe şi pe platformele online (VOD – Video On Demand).




Mai multe
19.04.2021

Ryan Reynolds si Samuel L. Jackson intra din nou in actiune in Hitman's Wife's Bodyguard

A fost lansat primul trailer al comediei de acţiune Hitman's Wife's Bodyguard, cu Ryan Reynolds și Samuel L. Jackson în rolurile principale.

Cei mai letali şi ciudaţi parteneri din lume - bodyguardul Michael Bryce (Ryan Reynolds) și asasinul Darius Kincaid (Samuel L. Jackson) - se întorc cu o altă misiune care le va pune viața în pericol.

În continuare fără licență și sub strict control, Bryce este forțat să intre din nou în acțiune de soția și mai volatilă a lui Darius, infama hoaţă internațională Sonia Kincaid (Salma Hayek).

În timp ce Bryce este impins până la capătul răbdării de către cei doi protejați ai săi, trio-ul se avântă fără să vrea într-un complot global în care este implicat un personaj puternic şi răzbunător (Antonio Banderas).

Morgan Freeman se alătură acestui haos mortal într-un rol surpriză.

Hitman’s Wife’s Bodyguard / Hitman’s Bodyguard 2: Nevasta asasinului, este continuarea blockbusterului Hitman’s Bodyguard: Care pe care şi urmează să aibă premiera în cinematografe în această vară.




Mai multe
26.03.2021

Primul trailer la horrorul The Seventh Day

Stephen Lang, Keith David, Chris Galust, Robin Bartlett și Brady Jenness se alătură lui Guy Pearce în primul trailer al horror-ului The Seventh Day.

Filmul este regizat de Justin P. Lange (The Dark), și produs de Dallas Sonnier (Bone Tomahawk, Dragged Across Concrete) și Amanda Presmyk (Dragged Across Concrete, Master Puppet: The Little Reich) pentru Fangoria & Cinestate.

În The Seventh Day, un exorcist de renume face echipă cu un exorcist începător pentru prima sa zi de “instrucţie”. Pe măsură ce se cufundă mai adânc în iadul de pe pământ, liniile dintre bine și rău încep să se subţieze, iar demonii proprii vor ieşi curând la suprafaţă.

The Seventh Day are premiera în SUA pe 26 martie. Ȋn România urmează a fi disponibil curând pe VOD.




Mai multe
16.02.2021

Primul teaser trailer pentru After We Fell!

Ca un cadou de Ziua Îndrăgostiților, primul teaser-trailer pentru După ce ne-am îndrăgostit / After We Fell a fost lansat pentru fanii din întrega lume de către Voltage Pictures.

În a treia parte a seriei After, After We Fell, Tessa ia cea mai importantă decizie din viața ei, şi totul se schimbă. Unele adevăruri despre familia ei și apoi despre Hardin aruncă în îndoială tot ce știau înainte și face ca viitorul lor împreună să fie mult mai dificil de realizat.

Regizat de Castille Landon (Fear of Rain) After We Fell este produs de Jennifer Gibgot (17 Again, Step Up), Brian Pitt, Aron Levitz de la Wattpad, Mark Canton (Den of Thieves, 300) și Courtney Solomon (Cake, An American Haunting), bazat pe romanul scris de Anna Todd.

În rolurile principale: Josephine Langford (Tessa), Hero Fiennes Tiffin (Hardin), Chance Perdomo (Landon), Stephen Moyer (Christian Vance), Mira Sorvino (Carol), Carter Jenkins (Robert), Arielle Kebbel (Kimberly), Frances Turner (Karen), Kiana Maderia (Nora), Louise Lombard (Trish) și Rob Estes (Ken Scott).

Prorom va lansa After We Fell în cinematografe anul acesta.




Mai multe
10.12.2020

Liam Neeson se lupta cu un cartel Mexican in primul trailer la The Marksman

OpenRoad a lansat noul trailer al filmului de acţiune The Marksman, cu Liam Neeson, Jacob Perez, Teresa Ruiz și Juan Pablo Raba.

Neeson îl interpretează pe Jim Hanson, un fermier dintr-un oraș de frontieră din Arizona, care ajută un tânăr să fugă în America, pe urmele lor fiind liderii unui cartel mexican al drogurilor.

The Marksman (anterior intitulat The Minuteman) este regizat de Robert Lorenz după un scenariu de Chris Charles, Danny Kravitz și Robert Lorenz și produs de Tai Duncan, Mark Williams, Warren Goz, Eric Gold și Robert Lorenz.

Prorom va lansa The Marksman în cinematografe în Ianuarie 2021.




Mai multe