Iată comunicatul de presă oficial al Festivalului Internațional de Film de la Cannes:

„În acest moment al crizei globale de sănătate, gândurile noastre se îndreaptă către victimele COVID-19 și ne exprimăm solidaritatea cu toți cei care luptă împotriva acestei boli.

Astăzi, am luat următoarea decizie: Festivalul de la Cannes nu poate fi organizat la datele programate, în perioada 12 - 23 mai. Sunt luate în considerare mai multe opțiuni pentru a ne păstra continuitatea, principala fiind o simplă amânare, până la sfârșitul lunii iunie-începutul lunii iulie 2020.

De îndată ce situația de sănătate din Franţa și internațională ne va permite, vom evalua o dată posibilă de desfăşurare a evenimentului, anunţând decizia noastră, în conformitate cu consultarea noastră cu Guvernul francez și Primăria Cannes, precum și cu membrii Consiliului de administrație al Festivalului, profesioniștii din industria cinematografică și toți partenerii evenimentului.

Între timp, Festivalul de la Cannes sprijină apelul autorităţilor către populaţie de a sta în case și cer tuturor să manifeste solidaritate în aceste momente dificile pentru întreaga lume.

Ne vedem curând,

Echipa Festivalului de la Cannes."

Filmul, bazat pe romanul lui Eric Knight, este regizat de Hanno Olderdissen şi va rula în cinematografele din România în versiune dublată în limba română.

Florian are doar 12 ani, și cel mai bun prieten al său este Lassie, un splendid collie. Dar, când tatăl lui Florian își pierde job-ul, familia e nevoită să se mute într-un apartament mult mai mic, unde nu au voie să aducă și câinele.

Florian e devastat pentru că trebuie să renunțe la Lassie. Cel care o preia pe Lassie e contele von Sprengel, care, însă, pleacă într-o călătorie spre Nord împreună cu ea şi fiica lui Priscilla de 12 ani.

Lassie însă este tratată rău de către îngrijitorul contelui şi profitând de o clipă de neatenţie, evadează.  

Lassie va începe astfel o călătorie fabuloasă și plină de aventuri. Dar nu este singura ce va face acest lucru! Florian pornește şi el în propria sa căutare.

Cei doi vor străbate toată țara căutându-se unul pe celălalt, căci niciun obstacol nu poate sta în calea unei prietenii dintre un copil și câinele său iubit.

Povestea emoționantă a acestei prietenii indestructibile va rezona nu numai cu iubitorii de animăluțe de companie, ci și cu cei care nu au uitat să fie copii.

Lassie se întoarce acasă / Lassie Come Home rulează din 13 martie 2020 în următoarele oraşe şi cinematografe din România: Bucureşti (Movieplex, Grand Cinema & More, Cineplexx Titan, Happy Cinema, Cinemax Veranda, Hollywood Multiplex, Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Cinema City Mega Mall, Cinema City ParkLake), Alba Iulia (Inspire Cinema), Alexandria (Happy Cinema), Arad (Cinema City Atrium), Bacău (Cinema City, Happy Cinema), Baia Mare (Cinema City), Bistriţa (Happy Cinema), Botoşani (Cine Globe), Brăila (Cinema City), Braşov (Cinema One), Buzău (Happy Cinema), Caransebeş (Cinema Luna), Cluj-Napoca (Cinema City Iulius, Cinema City Polus, Cinema Victoria), Constanţa (Cinema City VIVO!, City Park Cinema City), Craiova (Inspire Cinema Mercur, Inspire Cinema VIP Electroputere), Deva (Cinema City), Dorohoi (Melodia), Drobeta Turnu-Severin (Cinema City), Focşani (Happy Cinema), Galaţi (Cinema City), Iaşi (Cinema City), Oradea (Cinema Palace), Oţelu Roşu (Cinema 3D), Piatra Neamţ (Cinema City), Piteşti (Cinema Trivale, Cinema City), Ploieşti (Cinema City Shopping City, Cinema City AFI Palace), Râmnicu Vâlcea (Cinema Geo Saizescu, Cinema City Shopping City), Satu Mare (Cinema One Laserplex, Cineplexx), Sibiu (CineGold, Cineplexx, Centrul Cultural Ion Besoiu), Sinaia (Cinema Carpaţi), Slatina (Cinema Slatina), Suceava (Cinema City), Târgovişte (Line Cinema), Târgu Jiu (Cinema City), Târgu Mureş (Cinema Arta, Cinema City), Timişoara (Cinema City Iulius Mall, Cinema City Shopping City), Topliţa (Cinema Călimani), Tulcea (Cityplex), Vaslui (Cityplex), Vulcan (Cinema Luceafărul).

Lassie se întoarce acasă / Lassie Come Home este distribuit în România de Prorom şi Ro Image.

Franck Dubosc s-a născut pe 7 noiembrie 1963 în Le Petit-Quevilly, Seine-Maritime, Franța.

Este actor și scriitor, cunoscut pentru Rolling to You (2018), Camping (2006) și Asterix la Jocurile Olimpice (2008). Este căsătorit cu Danièle din 19 iunie 2009. Au un copil.

Ȋn aceste zile poate fi văzut la cinema în România şi Ungaria în comedia 10 zile fără mama, distribuită de Prorom.

Ce v-a atras la scenariul  filmului 10 zile fără mama?
Din moment ce filmul e o reinterpretare, am putut vedea filmul original înainte să citesc scenariul. Rar ai luxul să poți vedea produsul final mai întâi ca să-ți faci o idee despre proiect, apoi să-l redescoperi adaptat pentru publicul francez. Mi-a plăcut rolul acestui tată prezent și totuși absent, care are multe scene cu copiii. Dincolo de umor și comic, are o sensibilitate, o doză de realitate cu care empatizez din perspectiva unui tată care uneori își vede uneori copiii, dar de multe ori nu.

Ludovic Bernard spune că doar dumneavoastră ați fi putut juca acest rol. Ați simțit că trebuie să profitați de ocazie și dacă da, de ce?
Să spunem doar că s-a potrivit dorințelor mele de a apărea în filme amuzante și ancorate în realitate. Văzusem The Climb și In Your Hands, două filme regizate de Ludovic, și-mi doream din toată inima să lucrez cu el.

Cum l-ați descrie pe Antoine?
Mulți bărbați se vor regăsi în el. E egoist și concentrat pe carieră și e cumva orb. Nu vede ce e cu adevărat important în viața lui; dar ca să conștientizeze că are nevoie vitală de copiii lui, va trebui să-i vadă – dar el nici măcar nu-i privește.

Cum ați dat viață personajului?
Am urmat sceariul, căci totul era bine scris. Cel mai greu a fost să fiu eu însumi în preajma unor copii care nu sunt ai mei, să le ofer afecțiune și dragoste credibilă. E aproape chiar mai indecent decât o scenă de dragoste cu o actriță care nu-ți e soție. Îți tot spui că e doar un film, dar cei mici nu prea fac diferența dintre ficțiune și realitate.

Sunteți tată și probabil că deseori lipsiți din cauza rolurilor. Cu ce parte din dumneavoastră ați contribuit la formarea personajului?
Am o meserie foarte solicitantă, și am avut momente când am avut tendința să-mi pun cariera pe primul loc. Dar industria mă va uita mai repede decât ei; acum știu asta. Pentru mine, filmul a fost ca o terapie - când femeile nu muncesc, bărbații le spun mereu că sunt libere să facă ce vor după ce duc copiii la școală, dar nu-și dau seama câtă muncă e în spate. După ce am terminat de filmat, nu i-am mai spus soției mele că zilele ei sunt mai ușoare, chiar dacă are grijă de 2 copii. De fapt, de când a văzut și ea filmul, m-a tot atenționat că așa tind să fiu și în viața reală.

Ce fel de indicații v-a dat Ludovic?
Uneori mă ajuta să simplific niște lucruri pentru a rămâne fidel persoanjului. Am avut multe discuții și am încredere totală în el, nu voiam să fie un simplu client. Dar se pare că uit cum să fiu eu însumi când joc într-un film.

A fost înfricoșător să dialogați cu 4 copii?
Din contră. Am mai lucrat cu puști și-mi plac foarte mult, pentru că ei nu trișează. E mai greu să fii tu autentic în preajma lor, pentru că nu te poți preface. A fost mai complicat să lucrez cu cel mai mic, pentru că trebuia să-i câștig afecțiunea.

Ce părere aveți despre actrițele cu care ați colaborat, Aure Atika și Alice David?
Pe Aure o știam pentru că am apărut împreună în Traffic Peddling de Dominique Farrugia acum 20 de ani, dar pe Alice David acum am întâlnit-o. Ambele sunt frumoase, talentate și colege excepționale – ce să mai adaug? Am colaborat fără probleme, fără complicații. Spre deosebire de personajul meu, ele au principii morale mai bine definite. De fapt, chiar așa e și în viața reală, de aceea consider că femeile se vor regăsi în film. Și ar fi bine ca bărbații să-și pună niște semne de întrebare și să-și dea seama că femeile nu sunt așa complicate cum cred ei. Rolul bărbaților și al taților e diferit față de cum era cu câteva generații în urmă, și ăsta e un beneficiu.

Ați spune că morala filmului e că femeile îmbunătățesc bărbații?
Nu știu dacă asta e lecția, dar e adevărul. Aș spune că adevărata morală e aceea că oamenii ar trebui să se uite la ce au în față, nu să caute ceva la orizont. Fericirea reală e chiar sub nasul nostru.

Cum v-a venit ideea pentru 10 zile fără mama?
E de fapt o reinterpretare a unui film argentinian. Lui Romain Brémond și Daniel Preljocaj, producătorilor mei, le-a plăcut ideea și s-au gândit că m-ar interesa și pe mine. M-am îndrăgostit imediat de poveste, care e amuzantă dar și emoțională, și puțin serioasă, de aceea mi s-a părut interesantă, pentru că asta îmi place să văd într-o comedie. Deși apreciez glumele și comicul de situație, întotdeauna caut să fie ceva dincolo de asta. Aici, povestea este despre revenirea unui bărbat, a unui tată. Va putea să se schimbe și să aibă grijă de cei dragi?

A rezonat ceva la nivel personal cu dumneavoastră?
Povestea m-a captat pentru că și eu sunt tatăl a două fete, una dintre ele seamănă cu Chloe, un personaj din film. Sunt conștient de toată munca și călătoriile din ultimii ani, și implicit știu că am fost absent dar, din fericire, soția mea a găsit soluții pentru orice fel de problemă. Uneori trebuia să compensez pentru timpul pierdut, iar acesta este unul dintre motivele implicării mele în proiect.

Cum ați modificat scenariul original?
Am încercat, alături de co-scenaristul Mathieu Ouillon, să-l adaptăm la cultura franceză, la  obiceiurile și manierele copiilor și adolescenților francezi, care diferă de cele argentiniene. În afară de asta, în ceea ce privește rolurile părinților, am ales să păstrăm multe lucruri universale, pentru că subiectul în sine e universal.

Am putea spune că e o comedie de familie despre probleme de familie?
E cu siguranță o comedie de familie. Povestea se petrece în sudul Franței, într-o familie mare, tipică, ce nu cunoaște înșelatul sau certurile, și toată lumea iubește pe toată lumea. Dar tatăl e prea preocupat de muncă și de aceea ignoră tot felul de lucruri mărunte, dar importante pentru copii. Își ignoră copiii pentru serviciu. Nu prea i-a văzut crescând, nu-i cunoaște cu adevărat. Filmul evidențiază absența unui tată, deși el este prezent fizic, dar și lipsa autorității paterne. Copiii au nevoie și de îndrumare, nu numai de iubire.

Deci, titlul 10 zile fără mama trebuie să ne facă să ne întrebăm cum se va descurca tatăl de unul singur?
Exact. Isabelle, soția lui, a demisionat din funcția de avocat cu ani în urmă pentru a avea grijă de cei 4 copii și de soțul ei. Dar când se hotărăște să-și ia o vacanță singură pentru că s-a săturat să fie ignorată, el trebuie să aibă grijă de tot, iar eu știu din experiență ce înseamnă asta.

Filmul tratează dinamica unei familii, dar și dinamica unui cuplu…
Antoine, și soția lui, Isabelle, au o relație de modă veche. El lucrează, ea stă acasă… dar situația a evoluat, din fericire. Aș spune că e o formulă veche, a generației vechi, a părinților noștri, dar e întocmai ce reprezintă Antoine la începutul filmului. Deci, are de evoluat.

Isabelle pare să fie stâlpul familiei. Are grijă de toate lucrurile, inclusiv de contractele soțului… n-ați putea crede că e exploatată?
Ea e genul care rezolvă problemele. E mama care le știe pe toate, ca în multe alte familii, și care reușește să se ocupe de tot, fără să fie copleșită. Dar un tată, dacă e preocupat cu ceva, va tergiversa la nesfârșit orice alt lucru. Cu cât eviți să răspunzi la întrebările copiilor și cu cât eșuezi în a rezolva ceva, cu atât cresc șansele să-i pierzi, de aceea n-ar trebui să le ignori întrebările. Ce ne poate părea nesemnificativ într-un moment, e crucial în ochii lor. În plus, în ceea ce privește dinamica familiei, m-am tot gândit la ce spunea Freud despre părinții care sunt ca un os pe care copiii îl rod. Întotdeauna mi s-a părut amuzant.

Cum ați ales-o pe Aure Atika pentru rolul Isabellei, această mamă care la început pare să se scalde într-o mare de liniște și are un aer de sfântă?
Am vrut ca această femeie să fie iubită și apreciată, deci să nu fie niciun motiv pentru care ar putea fi judecată că pleacă într-o vacanță sau să se creadă că-și abandonează familia. Din contră, voiam ca publicul să împărtășească gândul de „ia-ți liber și lasă-i să se descurce”. De Aure mi-a plăcut imediat. Pe lângă faptul că e frumoasă și talentată, are un zâmbet și o bunăvoință care îndreptățesc alegerea ei.

Copiii joacă un rol important în film. Cum i-ați ales?
Casting-ul a durat mult și au fost foarte mulți copii de diferite vârste. I-am preferat pe cei ce se simțeau comod în fața camerei și în jurul actorilor adulți, și de asemenea pe cei ce înțelegeau ce le ceream din punct de vedere emoțional. Evan Paturel, care îl interpretează pe Jojo, în vârstă de 2 ani, a fost o alegere naturală. Eu eram pornit să lucrez cu cineva de această vârstă în ciuda problemelor pe care le implică, pentru că nu vorbește prea bine încă și Antoine e singurul care nu-l înțelege, ceea ce înseamnă că nu prea îi acordă atenție. Apoi, Violette Guillon o interpretează pe Chloe, 12 ani, și a fost incredibilă la audiții. Ulterior i-am ales pe Swann Joulin pentru rolul lui Arthur, 14 ani, și pe Ilan Debrabant pentru Maxime, 8 ani. A fost clar că toți formează o familie frumoasă când am făcut poze de grup. În plus, relațiile familiale chiar păreau credibile.

Cum a fost să lucrați cu ei?
Să spunem că ține de răbdare. Trebuie să înveți să aștepți și să nu renunți, nici chiar în zilele proaste. Mai ales cu Evan care, deși e un copil genial, în unele zile nu voia să se îmbrace sau să ia parte la filmări. Copiii mici nu se țin de scenariu. Chiar dacă își spun replica, nu o spun niciodată când ar trebui. Practic, fac ce vor și noi trebuie să ne descurcăm cu imprevizibilul. N-aș fi putut face asta de unul singur. Erau zile când îmi venea să mă trag de păr, dar Franck a fost un partener minunat, mereu răbdător și amuzat – un tată ce avea mereu răbdare, chiar și când era supărat. Sincer, uneori profitam de disperarea lui și filmam în continuare, iar asta s-a potrivit personajului unui tată copleșit.

Antoine e prins într-o serie de catastrofe domestice pe care nu prea le gestionează. Cum v-ați imaginat aceste scene?
Ca scenele de acțiune pe ritmul filmelor Singur acasă. Imediat ce pleacă mama, totul e un dezastru, o junglă fără reguli. Am vrut ca lucrurile să evolueze și camera să urmărească fiecare mișcare, apoi să o ia în toate direcțiile și să te lase cu sufletul la gură.

De ce l-ați ales pe Franck Dubosc pentru rolul lui Antoine?
Când am văzut versiunea sud-americană a filmului, m-am gândit imediat la Franck pentru rolul tatălui. Pur și simplu trebuia să fie el. Am fost mișcat de filmul regizat de el, Rolling to You, mi s-a părut frumos, subtil și inteligent, deși inspirat de un subiect riscant. Mi s-a părut că voia mai mult decât un rol de comedie, deși eu susțin și asta. Dar am simțit că ar fi bine pentru el să arate altă față a personalității lui, o latură emoțională mai rezervată, care ține să-și exprime sentimentele. Asta am căutat împreună și ne-am asigurat și că nu-i eliminăm talentul comic. Franck a reușit să facă din acest personaj pierdut, fără apărare, o persoană drăguță și carismatică. Ȋmi doresc să mai fac şi alte filme cu el.

Antoine lucrează în Resurse Umane, dar nu-și cunoaște copiii. Se gândește mai mult la avansarea pe scara socială decât la creșterea copiilor. Dar nu e el însuși copil?
E, în cadrul dinamicii familiale, pentru că soția îl dădăcește. Când e acasă, Antoine se lasă dădăcit, dar când e în lume, e obsedat de promovarea pe care o așteaptă de câțiva ani. Nu-i poți reproșa nimic, e de înțeles. Totuși, e la fel de adevărat că relația pe care o are cu rivalul lui, interpretat de Alexis Michalik, ar putea părea copilărească. De multe ori se poartă ca niște copii, arătându-și mușchii, căutând să vadă cine iese primul. Asta mi se pare că se petrece în unele companii.

Rivalitatea provoacă inclusiv concedierea unei lucrătoare dintr-un depozit, interpretată de Alice David.
Da, e un meci în care-și demonstrează puterea, ce-i face să arate complet ridicol și vor cauza concedierea acestei femei, învinuită de furt. Chiar dacă exagerăm puțin pentru a crea comicul de situație, simt că realitatea nu e chiar atât de diferită. De curând am aflat că o casieră și-a pierdut locul de muncă din cauză că îi lipseau 24 de cenți. Pe cât de ridicol, pe atât de tragic e.

Julia, interpretată de Alice David, e un personaj important. Vine în ajutorul lui Antoine fără să știe că el a contribuit la concedierea ei. Să fie asta vocea rațiunii?
Când îi spune că în lumea lui oamenii n-ar trebui să fure, ea îi răspunde că în lumea ei, oamenii ar trebui să aibă grijă de copiii lor. Astfel, atinge o coardă sensibilă; îl face pe Antoine să-și înfrunte responsabilitățile. Alice a înțeles subtilitățile din scenariu; are câteva scene față în față cu Franck, cu multe dialoguri, diverse emoții de transmis. Datorită acestor doi actori profesioniști, scenele filmate m-au mulțumit cu adevărat.

Femeile din film, de fapt, sunt toate „băieții buni”. Este acest lucru intenționat?
Complet intenționat. Am vrut să arăt că mamele, aici femeile, au, în general, o perspectivă mai bună asupra modului de abordare a vieții.

Ce are acest film în comun cu primele 3 filme ale dumneavoastră? Nu sunt toate despre bărbați care se schimbă datorită iubirii?
Antoine se schimbă într-adevăr. Pe măsură ce devine capabil să le arate iubire copiilor, îi transformă și pe ei. Mereu am spus povești în care transformările au un rol important pentru că le permit protagoniștilor să pornească pe picior greșit încercând să-și schimbe viața. Dar nu mă gândisem la asta astfel și ai dreptate: femeile îi ajută pe bărbați să evolueze. Cred asta cu tărie.

Filmul este continuarea succesului After: După ce ne-am întâlnit, bazat pe seria de romane-bestseller scrise de Anna Todd.

Mult aşteptatul After We Collided se apropie cu paşi repezi de premiera în cinematografe! Și după un minuscul teaser lansat săptămâna trecută, After We Collided revine acum cu un teaser trailer de aproape un minut, în care fanii se pot delecta cu secvenţe în premieră. Ce mai putem adăuga… drama este intensă!

Filmul îi urmărește pe Tessa și Hardin în timp ce “navighează” prin relația lor.

Ȋn film îi vom putea vedea pe: Josephine Langford, Hero Fiennes-Tiffin, Dylan Sprouse, Selma Blair și Candice King.

Roger Kumble regizează de această dată After We Collided. Kumble este cunoscut pentru regia și scenariul filmului cult Cruel Intentions / Tentaţia seducţiei cu Reese Witherspoon, Ryan Phillipe, Sarah Michelle Gellar şi Selma Blair în rolurile principale, precum și pentru comedia The Sweetest Thing / Puicuţe bune în care au jucat Cameron Diaz, Christina Applegate și Blair.

După ce ne-am certat / After We Collided nu are încă data lansării stabilită, dar teaser trailerul ne anunţă că va fi în cinematografe în acest an.

Vom reveni cu noi detalii, curând!

Cum ai ajuns să faci ceea ce faci cum? Să lucrezi în acest domeniu al animaţiei?
Ȋntotdeauna mi-am dorit să fac desene animate. Când eram copil, sâmbăta, fugeam de cum se suna de sfârşit de ore doar ca să ajung de multe ori să văd genericul de final de la Gala desenului animat. Mai apoi ne-au dus ai mei la cinematograful Doina. Era ca şi cum am pus piciorul în ţara desenului animat. Aveau un tapet cu animale din junglă pe pereţi, sala micuţă şi cumva intimă, programul săptămânal unde găseai filme de lung metraj pe care le vedeai la TV numai în părticele de câteva minute săptămânal, ce sa mai zic. Era fantastic!

Eu desenez de când mă ştiu şi chiar am încercat să fiu un artist serios şi să mă mulez pe ramuri mai cu greutate, respectabile dar nu am reuşit. Când am intrat la liceul de arte şi am văzut că au secţia de animaţie nu am avut niciun dubiu. Pentru mine nu a fost o chestiune de a trebui să aleg între secţii.

Povestea nu a mai fost la fel la academie unde nu era secţie de animaţie. Animaţia nefiind artă am făcut grafică şi pictură ceea ce mi-a fost foarte util mai târziu. Dar ca să nu dramatizez să ştiţi că am avut o frumoasă şansă să lucrez la Animafilm de când am fost în liceu.

Acela a fost practic momentul în care am fost inoculat cu adevărat cu virusul animaţiei şi spun asta pentru că în studenţie am încercat să fac şi alte joburi dar m-am întors mereu la animaţie. Ȋntr-una din zilele studenţiei m-am întâlnit cu Olimp Bandalac într-un autobuz şi din vorbă în vorbă mă întreaba ce mai fac şi încep să povestesc prin ce “necazuri juvenile” treceam, ce frământări aveam că nu reuşeam să mă desprind de animaţie iar el cu o singură propoziţie mi-a limpezit tot viitorul: “Odată ce ai luat virusul animaţiei nu mai ai scapare”. Şi aşa este pentru cei mai mulţi.

Am lucrat apoi prin aproape toate studiourile din Bucureştiul anilor ´90. Dar cum eu eram tânăr, fără experienţă, anii aceia au fost destul de gri. La finele anilor 90, după ce am terminat facultatea, am plecat în Ungaria şi asta a fost. La un an distanţă a venit cu mine şi prietena mea de atunci care mi-a devenit soţie peste câţiva ani.  

Ce înseamnă practic munca de director de animatie şi supervizor?
Poziţia asta este una foarte responsabilă şi destul de dificilă din mai multe puncte de vedere. Descrieri ale jobului pot fi găsite pe net dar eu îţi spun ce înseamnă pentru mine şi cum mă raportez eu la această poziţie.

Ȋn primul rând trebuie să fi un animator tu însuţi. Numai aşa poţi să ajuţi unde este nevoie. De fiecare dată când încep un film nou încerc să mă documentez cât mai mult. Care este povestea originală din spatele scenariului. Cine îmi sunt regizorii, eventual producătorii. După aceea încerc să înţeleg cât pot mai bine scenariul şi personajele din film. Cu cât pătrund mai adânc în poveste cu atât îmi dau seama mai bine care sunt subtilităţile şi planurile filmului (layere).

De aici încep să port discuţii cu regizorul (regizoarele în cazul ăsta pentru Latte) şi să aprofundăm povestea şi personajele.  Ce fel de acting ne trebuie, cât şi în ce sens să exagerăm etc.

Odată ce îmi este mai clar ce vor regizorii, încep să lucrez la stilul de animaţie, să găsesc un ritm al filmului, să caut referinţe după actori care să ajute animatorul să înţeleagă personajul. De multe ori chiar fac o bază de date reprezentând ce fel de expresii trebuiesc folosite şi limitele deformărilor.

De obicei pot să selectez echipa în urma unor teste sau a portofoliilor. Odată aleasă echipa sau echipele, fac de obicei un acting workshop pe baza personajelor din film. Ȋncerc să fac animatorii să înteleagă de ce personajul X se miscă aşa şi de ce trebuie să fie diferit de alte personaje. Cum evoluează un personaj pe parcursul filmului şi cât de important este să nu faci nici prea multă dar nici prea puţină animaţie ci atât cât e nevoie şi unde este nevoie.

Poate suna prost dar uneori eşti tentat să tratezi fiecare scenă ca şi cum în ea ar trebui să fie tot filmul, ceea ce nu trebuie. Abia apoi încep să vorbesc despre fiecare secvenţă în parte şi fiecare scenă. De multe ori mimez sau joc scena. Dacă animaţia nu este corectă trimit desene adiţionale pe fotograma unde trebuie schimbat ceva.

Ca simplu supervizor munca e puţin mai simplă trebuind să urmezi instrucţiunile directorului de animaţie.   

De când lucrezi ca director de animatie şi supervisor?
Cred că am început prin 2009 sau 2010 cu un serial celebru în Germania. O producţie pentru prescolari numita Kikaninchen, funcţie preluată de Anca începând cu sezonul 2, devenind “mama lui Kikaninchen” peste câţiva ani. Aşa au numit-o în Mitteldeutsche Zeitung într-un articol despre serial.  Ȋntre timp eu am început să lucrez la primul lung metraj ca director de animaţie în Belgia.

Acolo am avut botezul de foc. Lucram la un film greu, produs în Paris şi trebuia să trimitem săptămânal un număr fix de secunde la o calitate la care nu prea lucrasem până atunci. Am învăţat mult şi am realizat că mai am enorm de lucru. A fost o şcoală bună.

Ştiu că înainte de a te stabili în Germania ai avut o perioada când ai lucrat şi în Ungaria? Cum a fost această experienţă?
Ȋn Ungaria au fost anii maturizării mele sau cel puţin ai începutului maturizării. Am trecut prin ceva experienţe şi am avut şansa să ne călim profesional fiind forţaţi să ţinem termenele de predare, făcând un volum mare de animaţie şi făcând multe multe teste. A fost o şcoală bună.

Ai lucrat la multe filme de animaţie de succes. Care ţi-a rămas mai aproape de sufletul tău şi de ce?
Nu pot spune că doar un film mi-a placut… este ca şi cum ai întreba un părinte care copil îi este mai drag. Mă refer la un părinte bun :-) Fiecare producţie este diferită. Are problemele şi soluţiile ei. Echipele diferă complet de multe ori. De exemplu acum lucrăm la un nou film al lui Enzo Dálo. Pentru mine 90-95% din echipă este nouă. Vom avea în primul rând foarte mulţi animatori tineri care vor avea nevoie de o grămadă de sfaturi. Va fi distractiv şi foate interesant desigur dar şi o nouă aventură din care voi învăţa iar o grămadă.

Cine te-a influenţat cel mai mult în această carieră?
Munca în studiou. Am învăţat mult uitându-mă la o grămadă de filme şi aici menţionez că nu numai animaţie şi nu numai americane. Citesc mult şi încerc să mă documentez mult. DAR! Se mai întâmplă să lucrez cu oameni care chiar sunt nume în domeniu şi atunci “fur” efectiv meserie cum se spune. Am învăţat de la Tahsin Özgür care a animat la Disney în câteva filme mari. Un alt nume care m-a inspirat prin vitalitate de muncă şi profesionalism este Jesper Moller iar în ultimul an şi ceva am lucrat şi încă mai lucrez cu Daniel St. Pierre de la care am învăţat foarte multe detalii pe care nu le găseşti în cărţi. Desigur că am învăţat câte ceva de la fiecare film la care am lucrat şi sunt mai multe nume care au influenţat evoluţia mea chiar dacă am fost sau nu conştient de asta.  

Cât de mult diferă munca la o animaţie europeană faţă de una pentru un studio mare? E vorba numai de bani, sau şi de o tehnologie mai specială?
Asta este o întrebare bună :-) Ȋn primul rând şi în Europa sunt producţii din ce în ce mai competitive, cu standardele americane. Singura problemă este bugetul filmului. Cu cât este bugetul mai mare cu atât ai mai mult timp să lucrezi la story, design, style, animaţie, efecte, lumină…etc. Ultimul film la care am lucrat şi care sperăm să apară anul acesta este o co-producţie India-China şi este la standard mare. Aici am lucrat din greu la calitatea animaţiei şi se va simţi.

Ȋn 2019 ai lucrat la animaţia Latte & the Magic Waterstone ca director de animaţie. Ȋmi poţi spune cum ai ajuns să lucrezi la acest proiect?
Am văzut prima data trailerul pe net. A fost un fel de dragoste la prima vedere. Am ştiut că pot face multe cu un personaj cum e Latte. Peste aproximativ 7-8 luni, când mă apropiam de finalul producţiei de atunci (Marnie’s World sau Spy Cat) am anunţat online că voi fi liber de contract. Atunci am primit un email de la un coleg belgian de la producţie dacă poate să mă recomande producătorului german pentru Latte Igel. Vă daţi seama că zburam pe un nor şi vedeam oraşul de sus :-) Am spus da, am fost contactat şi asta a fost.

Cum ai colaborat cu regizorii Regina Welker şi Nina Wels?
Colaborarea cu aceste două superbe doamne a fost extraordinară. Şi nu exagerez. Eu am ancorat actingul lui Latte bazat pe personalitatea sau modul în care se mişca Regina. Amuzant este că ea spune că se mişca la fel cum mă mişc eu, dar ar trebui să o vedeţi pe ea. Este un personaj animat plin, plin de energie şi umor.

După ce am avut primul contact pe Skype îmi era un pic teamă că nu ne-am înţeles chiar clar în privinţa mesajului dat de film. Asta era impresia mea şi nu cred că era chiar aşa, dar eu fiind un tip emotiv, na.. Abia când ne-am întâlnit fizic în studiou am realizat cum sunt ele, cam ce vor… am început să ne cunoaştem reciproc şi să lucrăm efectiv la construcţia filmului. Am făcut multe schimburi de idei şi uneori contre dar fiind constructiv au servit practic la ridicarea calităţii filmului.

Nina m-a ajutat mult cu echipa din Ludwigsburg şi Halle / Saale, eu trebuind să lucrez şi în India. Am avut în total 4 echipe şi din fericire toate au fost talentate şi motivate.

Prorom va lansa pe 7 februarie în cinematografele din România Latte & the Magic Waterstone. Ai un mesaj să le transmiţi spectatorilor care vor merge să-l vadă?
Latte este un film plăcut, despre prietenie în primul rând. S-ar putea să fiţi surpinşi de faptul că povestea vă va fura şi nu veţi şti când a trecut timpul. Sper doar să vă placă la fel de mult pe cât ne-a plăcut nouă să îl facem şi să îl aducem în cinema. Aştept cu nerăbdare reacţia publicului din România.

Interviu de Emanuel Lăzărescu.