SEARCH en hu ro

Ştiri .

Noutăţi de la Hollywood, noi proiecte, trailere şi evenimente.
08.11.2022

The Estate: O comedie cu Toni Collette si Anna Faris – acum la cinema!

Moştenire cu scandal / The Estate, comedia cu Toni Collette şi Anna Faris în rolurile principale rulează acum în cinematografele din România!

Macey și Savanna n-au prea multe în viață. Dar au un plan perfect. Cu o cafenea dărăpănată care se clatină pe punctul de a dispărea și cu viețile lor care se duc repede spre nicăieri, cele două surori conspiră pentru a o cuceri pe mătușa Hilda, bolnavă în fază terminală - matriarha autoritară și morocănoasă a familiei - în speranța de a deveni beneficiarele vastei sale moșteniri. Dar, după cum Macey și Savanna descoperă în curând, s-ar putea să existe și alte rude care au exact aceeași idee.

Regizat de Dean Craig, The Estate îi are în distribuţie pe Toni Collette, Anna Faris, Kathleen Turner, David Duchovny, Rosemarie DeWitt, Ron Livingston şi Keyla Monterroso Mejia.

„Îmi amintesc că atunci când am citit scenariul, am plâns de atâta râs – era amuzant de-ți udai pantalonii”, spune Toni Collette, care a fost primul membru al distribuției care s-a alăturat The Estate.

Totuși, ceea ce a bucurat-o în timpul filmărilor din New Orleans a fost distribuţia de top a lui Craig „cel mai talentat, frumos și amuzant grup de oameni” și alchimia neașteptată care a urmat (favorizată de deschiderea regizorului către improvizație), care a dus lucrurile la nivelul următor. „Toți sunt geniali în mod separat”, spune Collette. „Dar colectiv, ceva părea să se întâmple magic.”

„Adesea, eram pe punctul de a-mi uita replicile, pentru că-l vedeam pe David Duchovny făcând ceva absolut nepotrivit și amuzant. Toni este foarte grijulie și frumoasă. Rosemarie DeWitt și Ron Livingston joacă rolurile lui James și Beatrice, care sunt interpreți incredibil de subtili. Și apoi Kathleen Turner, cu care am avut onoarea să lucrez şi la un alt proiect, Mom... A fost exact ceea ce am sperat, o experiență unde am învățat multe şi în care am reușit să interpretez cel mai neliniştit personaj - și cu siguranță cel mai copilăresc personaj - pe care l-am jucat până acum.” declară Anna Faris.

Moştenire cu scandal / The Estate rulează acum la cinema, distribuit de Prorom şi Ro Image.




Mai multe
06.08.2019

Roger Kumble va regiza After We Collided

În sfârșit, avem un „căpitan” la cârma mult aşteptatului After We Collided / După ce ne-am certat – continuarea filmului de succes After: După ce ne-am întâlnit.

Regizorul Roger Kumble va fi maestrul din spatele camerelor de filmat, iar filmografia acestuia este una cu adevărat impresionantă!

Kumble și-a făcut debutul regizoral în lung metraj cu succesul de box-office produs de Sony Pictures Tentaţia seducţiei / Cruel Intentions (1999), avându-i în distribuţie pe Sarah Michelle Gellar, Ryan Phillippe, Reese Witherspoon şi Selma Blair. Scenariul avea la origini adaptarea nuvelei franţuzeşti Dangerous Liaisons transpusă în modernul New York.

A urmat apoi productia Sony Pictures, comedia Puicuţe bune / The Sweetest Thing, cu Cameron Diaz, Christina Applegate, Jason Bateman şi Thomas Jane, şi producţia New Line Cinema Prieteni și atât / Just Friends, cu Ryan Reynolds, Anna Faris şi Amy Smart.

A regizat apoi comedia de familie, producţie Disney, Călătorie cu peripeții / College Road Trip cu Martin Lawrence, Raven-Symoné şi Donny Osmond.

De curând a regizat numeroase episoade din cunoscute serial TV precum Anturaj / Entourage, Costume / Suits, Micuţele mincinoase / Pretty Little Liars, Revenge şi Ringer în care au jucat Sarah Michelle Gellar şi Sean Patrick Thomas din Cruel Intentions.

Filmările la After We Collided, continuarea succesului After vor începe curând, iar Hero Fiennes Tiffin, Josephine Langford şi Selma Blair îşi vor relua rolurile din primul film.

Prorom va lansa După ce ne-am certat / After We Collided în 2020 în următoarele teritorii: România, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Slovacia.




Mai multe