SEARCH en hu ro

Ştiri .

Noutăţi de la Hollywood, noi proiecte, trailere şi evenimente.
16.01.2021

Parker si John Wick vin duminica la Antena 1

Două filme de acţiune Prorom pot fi văzute duminică 17 ianuarie la Antena 1: Parker (cu Jason Statham şi Jennifer Lopez) şi John Wick (cu Keanu Reeves, Ian McShane şi Willem Dafoe).

Ȋncepând cu ora 20:00 la Antena 1 puteţi vedea filmul de acţiune Parker.

Regizat de Taylor Hackford, filmul îi are în rolurile principale pe Jason Statham, Jennifer Lopez şi Nick Nolte.

Parker (Jason Statham) este un hoț cu un cod unic de etică profesională: nu fură de la oameni care nu își permit luxul și nu îi rănește pe cei care nu merită. Ȋnsă, la ultimul jaf, echipa lui îl trădează furându-i toate lucrurile de valoare și lasându-l aproape mort în pustietate.

Sub identitatea unui texan bogat, bărbatul se asociază cu frumoasa și ambițioasa Leslie (Jennifer Lopez), care este mai mult decât dispusă în a-l ajuta să dejoace planurile foștilor coechipieri.

Imediat după Parker, începând cu ora 22:30 tot la Antena 1 puteţi viziona un alt film de acţiune – John Wick – regizat de Chad Stahelski şi David Leitch.

Avându-l în rolul principal pe Keanu Reeves, John Wick este povestea unui fost asasin care atunci când îi este omorât câinele va trebui să reintre în joc, să îi găsească pe cei reponsabili de moartea câinelui şi să se răzbune.

Având o veritabilă armată pe urmele sale, John redevine mașina de ucis fără scrupule, în fața căreia tremura întreaga lume interlopă, lansându-se într-o bătălie pe viață și pe moarte cu Viggo (Michael Nyqvist) și mercenarii săi.

Cele doua filme Prorom pot fi văzute la Antena 1 – duminică 17 ianuarie, astfel:

Ora 20:00 Parker
Ora 22:30 John Wick




Mai multe