Cum ai ajuns să faci ceea ce faci cum? Să lucrezi în acest domeniu al animaţiei?
Ȋntotdeauna mi-am dorit să fac desene animate. Când eram copil, sâmbăta, fugeam de cum se suna de sfârşit de ore doar ca să ajung de multe ori să văd genericul de final de la Gala desenului animat. Mai apoi ne-au dus ai mei la cinematograful Doina. Era ca şi cum am pus piciorul în ţara desenului animat. Aveau un tapet cu animale din junglă pe pereţi, sala micuţă şi cumva intimă, programul săptămânal unde găseai filme de lung metraj pe care le vedeai la TV numai în părticele de câteva minute săptămânal, ce sa mai zic. Era fantastic!

Eu desenez de când mă ştiu şi chiar am încercat să fiu un artist serios şi să mă mulez pe ramuri mai cu greutate, respectabile dar nu am reuşit. Când am intrat la liceul de arte şi am văzut că au secţia de animaţie nu am avut niciun dubiu. Pentru mine nu a fost o chestiune de a trebui să aleg între secţii.

Povestea nu a mai fost la fel la academie unde nu era secţie de animaţie. Animaţia nefiind artă am făcut grafică şi pictură ceea ce mi-a fost foarte util mai târziu. Dar ca să nu dramatizez să ştiţi că am avut o frumoasă şansă să lucrez la Animafilm de când am fost în liceu.

Acela a fost practic momentul în care am fost inoculat cu adevărat cu virusul animaţiei şi spun asta pentru că în studenţie am încercat să fac şi alte joburi dar m-am întors mereu la animaţie. Ȋntr-una din zilele studenţiei m-am întâlnit cu Olimp Bandalac într-un autobuz şi din vorbă în vorbă mă întreaba ce mai fac şi încep să povestesc prin ce “necazuri juvenile” treceam, ce frământări aveam că nu reuşeam să mă desprind de animaţie iar el cu o singură propoziţie mi-a limpezit tot viitorul: “Odată ce ai luat virusul animaţiei nu mai ai scapare”. Şi aşa este pentru cei mai mulţi.

Am lucrat apoi prin aproape toate studiourile din Bucureştiul anilor ´90. Dar cum eu eram tânăr, fără experienţă, anii aceia au fost destul de gri. La finele anilor 90, după ce am terminat facultatea, am plecat în Ungaria şi asta a fost. La un an distanţă a venit cu mine şi prietena mea de atunci care mi-a devenit soţie peste câţiva ani.  

Ce înseamnă practic munca de director de animatie şi supervizor?
Poziţia asta este una foarte responsabilă şi destul de dificilă din mai multe puncte de vedere. Descrieri ale jobului pot fi găsite pe net dar eu îţi spun ce înseamnă pentru mine şi cum mă raportez eu la această poziţie.

Ȋn primul rând trebuie să fi un animator tu însuţi. Numai aşa poţi să ajuţi unde este nevoie. De fiecare dată când încep un film nou încerc să mă documentez cât mai mult. Care este povestea originală din spatele scenariului. Cine îmi sunt regizorii, eventual producătorii. După aceea încerc să înţeleg cât pot mai bine scenariul şi personajele din film. Cu cât pătrund mai adânc în poveste cu atât îmi dau seama mai bine care sunt subtilităţile şi planurile filmului (layere).

De aici încep să port discuţii cu regizorul (regizoarele în cazul ăsta pentru Latte) şi să aprofundăm povestea şi personajele.  Ce fel de acting ne trebuie, cât şi în ce sens să exagerăm etc.

Odată ce îmi este mai clar ce vor regizorii, încep să lucrez la stilul de animaţie, să găsesc un ritm al filmului, să caut referinţe după actori care să ajute animatorul să înţeleagă personajul. De multe ori chiar fac o bază de date reprezentând ce fel de expresii trebuiesc folosite şi limitele deformărilor.

De obicei pot să selectez echipa în urma unor teste sau a portofoliilor. Odată aleasă echipa sau echipele, fac de obicei un acting workshop pe baza personajelor din film. Ȋncerc să fac animatorii să înteleagă de ce personajul X se miscă aşa şi de ce trebuie să fie diferit de alte personaje. Cum evoluează un personaj pe parcursul filmului şi cât de important este să nu faci nici prea multă dar nici prea puţină animaţie ci atât cât e nevoie şi unde este nevoie.

Poate suna prost dar uneori eşti tentat să tratezi fiecare scenă ca şi cum în ea ar trebui să fie tot filmul, ceea ce nu trebuie. Abia apoi încep să vorbesc despre fiecare secvenţă în parte şi fiecare scenă. De multe ori mimez sau joc scena. Dacă animaţia nu este corectă trimit desene adiţionale pe fotograma unde trebuie schimbat ceva.

Ca simplu supervizor munca e puţin mai simplă trebuind să urmezi instrucţiunile directorului de animaţie.   

De când lucrezi ca director de animatie şi supervisor?
Cred că am început prin 2009 sau 2010 cu un serial celebru în Germania. O producţie pentru prescolari numita Kikaninchen, funcţie preluată de Anca începând cu sezonul 2, devenind “mama lui Kikaninchen” peste câţiva ani. Aşa au numit-o în Mitteldeutsche Zeitung într-un articol despre serial.  Ȋntre timp eu am început să lucrez la primul lung metraj ca director de animaţie în Belgia.

Acolo am avut botezul de foc. Lucram la un film greu, produs în Paris şi trebuia să trimitem săptămânal un număr fix de secunde la o calitate la care nu prea lucrasem până atunci. Am învăţat mult şi am realizat că mai am enorm de lucru. A fost o şcoală bună.

Ştiu că înainte de a te stabili în Germania ai avut o perioada când ai lucrat şi în Ungaria? Cum a fost această experienţă?
Ȋn Ungaria au fost anii maturizării mele sau cel puţin ai începutului maturizării. Am trecut prin ceva experienţe şi am avut şansa să ne călim profesional fiind forţaţi să ţinem termenele de predare, făcând un volum mare de animaţie şi făcând multe multe teste. A fost o şcoală bună.

Ai lucrat la multe filme de animaţie de succes. Care ţi-a rămas mai aproape de sufletul tău şi de ce?
Nu pot spune că doar un film mi-a placut… este ca şi cum ai întreba un părinte care copil îi este mai drag. Mă refer la un părinte bun :-) Fiecare producţie este diferită. Are problemele şi soluţiile ei. Echipele diferă complet de multe ori. De exemplu acum lucrăm la un nou film al lui Enzo Dálo. Pentru mine 90-95% din echipă este nouă. Vom avea în primul rând foarte mulţi animatori tineri care vor avea nevoie de o grămadă de sfaturi. Va fi distractiv şi foate interesant desigur dar şi o nouă aventură din care voi învăţa iar o grămadă.

Cine te-a influenţat cel mai mult în această carieră?
Munca în studiou. Am învăţat mult uitându-mă la o grămadă de filme şi aici menţionez că nu numai animaţie şi nu numai americane. Citesc mult şi încerc să mă documentez mult. DAR! Se mai întâmplă să lucrez cu oameni care chiar sunt nume în domeniu şi atunci “fur” efectiv meserie cum se spune. Am învăţat de la Tahsin Özgür care a animat la Disney în câteva filme mari. Un alt nume care m-a inspirat prin vitalitate de muncă şi profesionalism este Jesper Moller iar în ultimul an şi ceva am lucrat şi încă mai lucrez cu Daniel St. Pierre de la care am învăţat foarte multe detalii pe care nu le găseşti în cărţi. Desigur că am învăţat câte ceva de la fiecare film la care am lucrat şi sunt mai multe nume care au influenţat evoluţia mea chiar dacă am fost sau nu conştient de asta.  

Cât de mult diferă munca la o animaţie europeană faţă de una pentru un studio mare? E vorba numai de bani, sau şi de o tehnologie mai specială?
Asta este o întrebare bună :-) Ȋn primul rând şi în Europa sunt producţii din ce în ce mai competitive, cu standardele americane. Singura problemă este bugetul filmului. Cu cât este bugetul mai mare cu atât ai mai mult timp să lucrezi la story, design, style, animaţie, efecte, lumină…etc. Ultimul film la care am lucrat şi care sperăm să apară anul acesta este o co-producţie India-China şi este la standard mare. Aici am lucrat din greu la calitatea animaţiei şi se va simţi.

Ȋn 2019 ai lucrat la animaţia Latte & the Magic Waterstone ca director de animaţie. Ȋmi poţi spune cum ai ajuns să lucrezi la acest proiect?
Am văzut prima data trailerul pe net. A fost un fel de dragoste la prima vedere. Am ştiut că pot face multe cu un personaj cum e Latte. Peste aproximativ 7-8 luni, când mă apropiam de finalul producţiei de atunci (Marnie’s World sau Spy Cat) am anunţat online că voi fi liber de contract. Atunci am primit un email de la un coleg belgian de la producţie dacă poate să mă recomande producătorului german pentru Latte Igel. Vă daţi seama că zburam pe un nor şi vedeam oraşul de sus :-) Am spus da, am fost contactat şi asta a fost.

Cum ai colaborat cu regizorii Regina Welker şi Nina Wels?
Colaborarea cu aceste două superbe doamne a fost extraordinară. Şi nu exagerez. Eu am ancorat actingul lui Latte bazat pe personalitatea sau modul în care se mişca Regina. Amuzant este că ea spune că se mişca la fel cum mă mişc eu, dar ar trebui să o vedeţi pe ea. Este un personaj animat plin, plin de energie şi umor.

După ce am avut primul contact pe Skype îmi era un pic teamă că nu ne-am înţeles chiar clar în privinţa mesajului dat de film. Asta era impresia mea şi nu cred că era chiar aşa, dar eu fiind un tip emotiv, na.. Abia când ne-am întâlnit fizic în studiou am realizat cum sunt ele, cam ce vor… am început să ne cunoaştem reciproc şi să lucrăm efectiv la construcţia filmului. Am făcut multe schimburi de idei şi uneori contre dar fiind constructiv au servit practic la ridicarea calităţii filmului.

Nina m-a ajutat mult cu echipa din Ludwigsburg şi Halle / Saale, eu trebuind să lucrez şi în India. Am avut în total 4 echipe şi din fericire toate au fost talentate şi motivate.

Prorom va lansa pe 7 februarie în cinematografele din România Latte & the Magic Waterstone. Ai un mesaj să le transmiţi spectatorilor care vor merge să-l vadă?
Latte este un film plăcut, despre prietenie în primul rând. S-ar putea să fiţi surpinşi de faptul că povestea vă va fura şi nu veţi şti când a trecut timpul. Sper doar să vă placă la fel de mult pe cât ne-a plăcut nouă să îl facem şi să îl aducem în cinema. Aştept cu nerăbdare reacţia publicului din România.

Interviu de Emanuel Lăzărescu.