SEARCH en hu ro

Ştiri .

Noutăţi de la Hollywood, noi proiecte, trailere şi evenimente.
24.05.2019

Keira Knightley dezvaluie Secrete Oficiale

Povestea adevărată a celebrului informator britanic, Katharine Gun, care a dezvăluit informații la presă despre o operațiune de spionaj ilegală a Agenției Naționale de Securitate, va avea premiera în cinematografele din SUA pe 23 August.

Filmul, care a avut premiera la Sundance în ianuarie, o are în rolul principal pe Keira Knightley.

Official Secrets spune povestea adevărată a informatorului britanic, Katharine Gun (Keira Knightley), care, în timpul apropierii iminente a invaziei din 2003 din Irak, a dezvăluit un document strict secret al Agenţiei Naționale de Securitate, demascând o operațiune comună de spionaj ilegal SUA - Marea Britanie asupra membrilor Consiliului de Securitate al ONU. Documentul propunea șantajarea statelor membre mai mici, indecise, să voteze pentru război.

Cu mare risc personal și profesional, jurnalistul Martin Bright (Matt Smith) a publicat documentul în ziarul The Observer din Londra, iar povestea a ţinut prima pagină a publicaţiilor din întreaga lume. Membrii Consiliului de Securitate au fost revoltați și astfel s-au prăbușit toate șansele unei rezoluții a ONU în favoarea războiului.

După câteva zile însă, Bush a declarat că nu mai are nevoie de sprijinul ONU și a invadat oricum. Pe măsură ce Irakul s-a transformat în haos, Katharine a fost arestată și acuzată de încălcarea Legii Oficiale a Secretelor. Martin s-a confruntat și el cu posibile acuzaţii. Luptele lor juridice au ajuns la cele mai înalte niveluri de guvernare atât în Londra, cât și în Washington...

Official Secrets este regizat de Gavin Hood (X-Men Origins: Wolverine, Ender's Game) şi îi are în rolurile principale pe Keira Knightley, Matthew Goode, Conleth Hill, Indira Varma, Ralph Fiennes, Matt Smith, Rhys Ifans, Shaun Dooley şi Jeremy Northam.

Hood a colaborat cu Sara Bernstein și Gregory Bernstein pentru a adapta cartea The Spy Who Tried to Stop a War: Katharine Gun and the Secret Plot to Sanction the Iraq Invasion (Spionul care a încercat să oprească un război: Katharine Gun și Complotul pentru a sancționa invazia din Irak) de Marcia și Thomas Mitchell.

Aceasta este a doua oară când Keira Knightley și Ralph Fiennes joacă împreună într-un film, precedentul fiind The Duchess (2008).