SEARCH en hu ro

Ştiri .

Noutăţi de la Hollywood, noi proiecte, trailere şi evenimente.
16.12.2019

Michael Keaton, Samuel L. Jackson si Maggie Q vor filma in Romania thrillerul The Asset

La începutul anului viitor Michael Keaton, Samuel L. Jackson și Maggie Q vor filma în România The Asset în regia lui Martin Campbell, cunoscut pentru regia filmelor de acţiune GoldenEye, Casino Royale, Vertical Limit sau The Mask of Zorro.

Scris de Richard Wenk (The Equalizer, Renegades, Jack Reacher: Never Go Back), filmul este povestea a doi asasini de primă mână (Keaton și Maggie Q) aflați în competiție directă, asasini care dețin secrete din timpul războiului din Vietnam. Când mentorul unuia dintre ei este ucis, sunt nevoiți să facă o alianța de compromis pentru a se întoarce în Vietnam ca să descopere criminalul.

The Asset are o echipă de producători foarte faimoasă, oameni care s-au aflat în spatele unora dintre cele mai de succes filme de acțiune din ultimii ani: Moshe Diamant (The Hurricane Heist), Rob Van Norden (Rambo: Last Blood) și Arthur Sarkissian (Rush Hour).

Regizorul Martin Campbell se află de două luni în pregătire în România pentru acest film care este coordonat în producția locală de Frame Film.  

Filmările vor începe în 8 ianuarie pentru 10 săptămâni în București, în diverse locații din centrul capitalei, urmând ca producția să se mute apoi pentru o săptămână la Londra și una în Vietnam.

Prorom va distribui The Asset în România, Bulgaria, Cehia, Ungaria şi Slovacia.