SEARCH en hu ro

Ştiri .

Noutăţi de la Hollywood, noi proiecte, trailere şi evenimente.
29.06.2022

Tilda Swinton si Idris Elba in primul trailer la Three Thousand Years of Longing

Primul trailer al noului film regizat de George Miller, Three Thousand Years of Longing, este aici!

Bazat pe nuvela The Djinn in the Nightingale’s Eye / Djinnul din ochiul privighetoarei de A.S. Byatt, filmul este povestea întâlnirii într-o cameră de hotel din Istanbul, dintre o savantă (Tilda Swinton) și un djinn (Idris Elba) care îi oferă trei dorințe în schimbul libertății sale.

Conversația lor duce la consecințe la care niciunul nu s-ar fi așteptat.

Regizat de George Miller (seria Mad Max), drama fantasy-romantică este lansată în SUA pe 31 august.

În România, filmul 3000 de ani de dorinţă / Three Thousand Years of Longing va fi lansat la cinema pe 2 septembrie 2022, distribuit de Prorom și Ro Image 2000.




Mai multe
28.06.2022

Official Competition – record de spectatori la TIFF 2022!

Cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania - TIFF s-a încheiat spectaculos duminică, pe 26 iunie, marcând un nou record în istoria evenimentului. 

Cele 200 de filme sosite din 55 de țări au adus în fața ecranelor de cinema un număr de 102.000 de plătitori de bilete, cu 8% mai mult față de 2019, anul în care se stabilise recordul anterior.

Cel mai popular eveniment din programul ediției a fost proiecția specială din ultima seară de festival.

Competiția oficială / Official Competition, noul film al duo-ului regizoral argentinian Mariano Cohn și Gastón Duprat, a atras peste 3.200 de plătitori de bilete în Piața Unirii Open Air.

În Official Competition, un miliardar decide pe nepusă masă să producă un film legendar şi îi caută pe cei mai buni din industrie. Renumita regizoare Lola Cuevas (Penélope Cruz) este aleasă să regizeze, iar curând i se alătură doi actori nemaipomenit de talentaţi şi cu ego-uri pe măsură: Félix Rivero (Antonio Banderas), adulat la Hollywood, şi radicalul actor de teatru Iván Torres (Oscar Martínez).

Amândoi sunt legende, dar nu şi buni prieteni. Când Lola îi supune la probe din ce în ce mai excentrice, Félix şi Iván vor fi nevoiţi nu doar să se înfrunte reciproc, ci şi să se reevalueze din temelii.

Filmul distribuit de Prorom, Competiția oficială va avea premiera în curând în România pe platformele VOD.

Foto de Nicu Cherciu / TIFF.




Mai multe
08.03.2022

HBO Max: Disponibil acum in 61 de tari din intreaga lume

Lansarea globală a platformei de streaming WarnerMedia a continuat astăzi cu lansarea HBO Max™ în alte 15 țări europene.

HBO Max™, platforma de streaming premium de la WarnerMedia, este acum disponibilă în 61 de teritorii la nivel global, după ce a fost lansată astăzi în alte 15 țări europene, inclusiv Olanda, Portugalia, Ungaria, Polonia și România.

Cele 15 țări în care HBO Max™ s-a lansat astăzi sunt: Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, Moldova, Muntenegru, Olanda, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia.

HBO Max™ este platforma de streaming direct către consumatori a WarnerMedia, care oferă divertisment de cea mai bună calitate. HBO Max™ oferă cea mai mare gamă de filme pentru toate gusturile de la mărcile emblematice HBO, Warner Bros., DC, Cartoon Network, Adult Swim, Turner Classic Movies și multe altele.

Platforma a fost lansată în SUA în mai 2020. HBO Max™ și-a început lansarea globală pe piețele din America Latină și Caraibe vara trecută, urmată de primele lansări europene în țările nordice și Spania. Disponibil în prezent în 61 de teritorii, există planuri pentru extinderea continuă a HBO Max™ în 2022.

O multitudine de titluri Prorom sunt deja disponibile şi pot fi vizionate acum pe HBO Max™: The Hitman’s Wife’s Bodyguard, Come Away, Animal Crackers, War with Grandpa, The Stand-In, Ava, The Comeback Trail, Made in Italy, Mia and the White Lion.

În curând şi alte titluri Prorom vor putea fi vizionate pe platforma HBO Max™, precum: The Protégé, Gunpowder Milkshake sau The Marksman.




Mai multe
25.02.2022

Badman - Interviu cu actorul si regizorul Phillipe Lacheau: “As dori sa am puterea de a trata bolile si de a vindeca oamenii.”

Philippe Lacheau s-a născut pe 25 iunie 1980 în Fontenay-sous-Bois, Val-de-Marne, Franţa. Este actor, scenarist şi regizor cunoscut pentru comediile Babysitting (2014), Babysitting 2 (2015), Alibi.com (2017) şi Nicky Larson (2019).

Badman: Cel mai tare din parcare / Super-Heros malgre lui / Superwho? este numele celei mai recente comedii de acţiune regizate de Philippe Lacheau care a co-scris scenariul împreună de Julien Arruti, Pierre Dudan şi Pierre Lacheau.

Un actor mereu fără slujbă, Cedric pare sortit să ducă viața unui învins. Apoi, în sfârșit, primește un rol principal: supereroul „Badman”. Dar soarta lovește din nou! Ieșind în grabă de pe platou costumat pentru rol, Cedric are un accident de mașină, își pierde memoria și se trezește convins că este cu adevărat un supererou în misiune!

Ȋn film îi putem vedea pe Philippe Lacheau, Julien Arruti, Tarek Boudali şi Élodie Fontan în rolurile principale, alături de Alice Dufour, Jean-Hugues Anglade, Amr Waked şi Chantal Ladesou în roluri secundare.

Ȋn acest weekend, Prorom şi Ro Image 2000 lansează pe marile ecrane din România comedia Badman: Cel mai tare din parcare, prilej cu care vă invităm să citiţi un interviu cu actorul şi regizorul Philippe Lacheau.

Ca scenarist, regizor și actor, ce îţi place în mod special la amestecul comediei și aventurii?
Sunt un fan al comediilor de aventură precum The Goonies, Romancing the Stone și, desigur, saga Indiana Jones, care are mult umor în ea. M-au influențat enorm când eram copil. În ele, eşti atras de acțiunea captivantă de acolo, dar ai parte şi de umor. În filmele noastre, îmi place ideea că atragem publicul cu promisiunea comediei, dar le oferim aventura ca un bonus neașteptat, o surpriză plăcută. Pentru noi este primordial ca oamenii să iasă la final din sala de cinema simțindu-se mulțumiți și să spună: „A fost cool. A meritat banii.”

Ce benzi desenate și filme cu supereroi ți-au plăcut cel mai mult în copilărie?
De fapt, nu prea citeam benzi desenate când eram copil. Le-am descoperit cu adevărat mult mai târziu. Primul super-erou pe care l-am văzut într-un film atunci când eram mic a fost Superman, interpretat de Christopher Reeve. Superman este atât de fascinant încât vrei să fii ca el mai mult decât orice alt personaj. El este puternic, umil, bun și invincibil. Ceea ce apropo face să fie foarte frustrant să-l vezi umilit când este Clark Kent. Îți vine să strigi la el: “Hai, spune-le cine ești cu adevărat!” (râde). Când am citit benzile desenate Marvel, l-am iubit pe Thor, probabil pentru latura lui dură, pentru mitologia scandinavă și pentru ciocanul său magic. La capitolul filme, mi-au plăcut foarte mult Guardians of the Galaxy, dar și Batman Begins și The Dark Knight, pentru felul în care Christopher Nolan a descris întregul univers.

Ți-ai dorit vreodată să faci parodii cu supereroi pe când erai copil? Ai făcut asta vreodată în videoclipurile de amatori pe care le-ai filmat cu camera video a părinților tăi?
Da. Îmi amintesc de o scenetă pe care am înregistrat-o cu niște prieteni pe când aveam vreo 10 ani. L-am intervievat pe Superman în timp ce zbura și i-am spus: „Oh, Superman, suntem foarte norocoși că te-am găsit!”, iar el a răspuns: „Sigur sunteţi, pentru că cerul este mare!”.

După adaptarea pentru cinema a lui Nicky Larson, ai fost vreodată tentat să încerci să faci un film cu supereroi „adevărat”, despre un personaj cu puteri supraomenești care trăiește în lumea reală?
Bineînțeles că este tentant. La fel cum am avut uneori tendinţa să facem din adaptarea noastră a lui Nicky Larson un film de acțiune pură, chiar dacă scopul nostru era să păstrăm o comedie. Sincer să fiu, nu sunt sigur că aș ști cum să conceptualizez și să filmez un film cu supereroi adevărat, chiar dacă sunt cu siguranță lucruri pe care mi-aș dori să le arăt. E o problema însă, este foarte greu să faci asta în zilele noastre, pentru că trebuie să concurezi cu producțiile americane cu bugete de 250 de milioane de dolari.

Deci ți-ai propus să faci o comedie de la bun început?
Da, dar adevăratul punct de plecare al scenariului a fost ideea unui actor care filmează un film și își pierde memoria. Tema supereroilor a venit mai târziu. Îmi doream de mult să fac o parodie a filmelor din seria Jason Bourne, bazată pe conceptul unui actor care filmează un film de spionaj şi care are un accident în timp ce conduce o mașină de cascadorii. Dezorientat și șocat, nu mai știe cine este. Când deschide portbagajul și găsește urme de sânge, gadget-uri, pașapoarte false și arme, el crede că este un adevărat agent secret. Dar latura întunecată și partea că el este un asasin într-un thriller de spionaj au ajuns să fie prea grele pentru noi, așa că am ajuns să ne întoarcem către atmosfera mai pozitivă a lumii supereroilor. Am decis să-l parodiem pe Batman, să rămânem într-o anumită logică, deoarece Bruce Wayne nu are superputeri și trebuie să se bazeze pe gadgeturi și pe stăpânirea tehnicilor de luptă. Atunci totul a devenit mult mai distractiv pentru noi și s-a sincronizat cu ceea ce ne place cel mai mult atunci când realizăm filme noi: să ne trăim fanteziile din copilărie.

Echipa din majoritatea filmelor tale - Élodie Fontan, Tarek Boudali și Julien Arruti – apar cu toții în film. Vorbesc fiecare în parte cu tine despre noi tipuri de personaje pe care și-ar dori să le joace înainte de a începe să scrii un proiect?
Nu vorbim neapărat despre asta în prealabil, dar din moment ce am filmat deja mai multe filme împreună, încercăm să amestecăm lucrurile și să interpretăm personaje diferite de fiecare dată, pentru ca publicul să nu se plictisească. Uneori, rolurile pot fi destul de asemănătoare, dacă funcționează în poveste. În Superwho?, de exemplu, Élodie joacă rolul unui războinice, cineva care decide să acţioneze, ceea ce este nou pentru ea. Dar prioritatea numărul unu în alegerea interpretului acestor roluri este să fie amuzante.

A distra publicul și a-l face să uite de necazurile pe care le are, este oare asta o adevărată superputere?
Absolut. De fapt, când oamenii mă întreabă cine este supereroul meu preferat, îi răspund adesea că Kylian Mbappé! (un fotbalist profesionist francez care joacă ca atacant pentru clubul din Liga 1 Paris Saint-Germain și Naționala Franței – n.r.). El inspiră milioane de oameni și îi bucură cu senzații extraordinare. De asemenea, asta contează cel mai mult şi pentru mine și mă motivează. Sunt foarte fericit atunci când oamenii îmi mulțumesc din acest motiv. Mă face să mă simt grozav. Cu riscul de a mă repeta, am intrat în această meserie pentru că mi-am văzut părinții râzând de filmele lui Francis Weber, când erau difuzate la televizor.

Ce altă superputere ai vrea să ai?
Ceea ce mi-aș dori mai mult decât orice altceva este să am puterea de a trata bolile și de a vindeca oamenii. Iar pentru plăcerea mea personală, aș vrea să zbor. Asta de când am descoperit experiența de a te parașuta în timp ce filmam Babysitting 2. Chiar dacă senzațiile de zbor sunt de scurtă durată, sunt extraordinar de intense.

Explorarea lumii supereroilor ți-a deschis noi posibilități de filmare...
Deoarece este o parodie, putem folosi ceea ce s-a făcut deja și ne putem distra recreind secvente celebre şi folosi stiluri de filmare cunoscute pentru a le face mai amuzante. Deoarece personajul principal este un tip obișnuit care se crede un super-erou, asta face situațiile cu atât mai ridicole şi amuzante.

Ați inclus aluzii la filme recente cu supereroi în secvența de final pentru a le tranasmite spectatorilor care sunt fani ai filmelor cu supereroi: „Și eu sunt fan al acestor filme”?
Da. Este același principiu de funcționare pe care l-am folosit pentru Nicky Larson: povestea și glumele principale au fost făcute pentru a distra spectatorii care nu cunosc serialul animat al anilor 1980, dar a existat un al doilea nivel al poveștii doar pentru fani, cu aluzii foarte ascuțite și glume cunoscute doar de ei.
Poți râde uitându-te la Superwho? chiar dacă nu știi absolut nimic despre întreaga lume a supereroilor. Dar fanii benzilor desenate Marvel și DC vor recunoaște glume ascunse aproape peste tot, în subtitrări, peisaje de fundal, nume și semne etc.. Filmul este plin de referințe, iar după premieră, vom vedea cum reacționează fanii  și vom afla câte dintre ele au fost remarcate şi pe care le-au ratat!

Care au fost principalele provocări artistice și tehnice pe care a trebuit să le depășiți pentru a face filmul Superwho?
Îmi făcea griji pentru costumul lui Badman, pentru că filmarea era planificată pentru vară și îmi era frică să nu mă sufoc sau să nu mă simt confortabil în el. Genul ăsta de costum este gros și durează mult să îl îmbraci, pentru că, așa cum am aflat în preproducție, toți actorii americani care joacă rolul unor supereroi poartă salopete spandex cu mușchi falși de spumă sub costume. Este esențial, deoarece acele costume elastice sunt foarte strânse și îți comprimă carnea și volumul mușchilor tăi reali. Din fericire, costumierii au avut foarte multă grijă de mine și mi-au strecurat bureţi înghețaţi sub costum pentru a mă răcori. A fost cu adevărat minunat, pentru că a purta un costum de super-erou toată ziua este o provocare. Am descoperit și limitele acestui tip de costum, pentru că atunci când porți mușchi falși, glugă și mască, este imposibil să lupți așa cum ai face de obicei: nu poți ridica brațele până la capăt sau mișca capul în sus și în jos și multe alte tipuri de mișcări devin dificile.

O ultimă întrebare: Cum ai vrea să reacționeze fanii supereroilor când văd această comedie?
Un film în lumea supereroilor a fost ceva nou şi incitant pentru noi. Judecând după reacțiile celor care l-au văzut până acum, le place comedia și modul în care se dezvoltă acțiunea și cred că ultima parte a filmului este grozavă.
Există un efect asemănător cu cel din filmul Kick-Ass, în felul în care personajul lui Cedric ajunge să devină un erou în viața reală, împlinindu-și visul. Sper că fanii benzilor desenate vor râde la fel de mult ca noi atunci când îl vor descoperi pe acest tânăr care se crede un super-erou și vor vedea cum am dat viață aventurilor sale.

Badman: Cel mai tare din parcare / Super-Heros malgre lui / Superwho? ruleaza din 25 februarie în toate cinematografele din România, distribuit de Prorom şi Ro Image.




Mai multe
24.02.2022

Comedia Badman: Cel mai tare din parcare ruleaza de azi in cinematografe!

Echipa care ne-a distrat cu comediile Babysitting , Alibi.com, All Gone South și Nicky Larson, revine acum la cinema cu o nouă comedie spumoasă - Badman: Cel mai tare din parcare.

Un actor mereu fără slujbă, Cedric (Philippe Lacheau) pare sortit să ducă viața unui învins. E lefter și tocmai l-a părăsit iubita. Chiar și propriul său tată, sora și cei mai buni prieteni și-au pierdut încrederea în capacitatea lui de a face ceva folositor.

Apoi, în sfârșit, primește un rol principal: supereroul Badman. O șansă de a ieși dintr-o spirală descendentă nesfârșită și de a câștiga respectul tatălui său. Dar soarta lovește din nou!

Ieșind în grabă de pe platou costumat pentru rol, Cedric are un accident de mașină, își pierde memoria și se trezește convins că este cu adevărat un supererou în misiune! Confruntat cu aventuri și pericole din viața reală, adevărata lui natură este pusă la încercare.

Are el ce e necesar pentru a aborda forțele răului, pentru a-i apăra pe cei mai slabi dintre noi și pentru a-i învinge pe cei răi? Dar nu poți să fii un erou, darămite un supererou, doar pentru că așa ai decis tu... mai ales când ești cineva ca Cedric!

Distribuţia filmului îi include pe: Philippe Lacheau, Julien Arruti, Tarek Boudali, Élodie Fontan, Alice Dufour şi Chantal Ladesou. Regizor este Philippe Lacheau.

„În Badman: Cel mai tare din parcare, există un efect similar cu cel din filmul Kick-Ass, în sensul în care personajul Cedric ajunge să devină un erou în viața reală, împlinindu-și visul. Sper că fanii benzilor desenate vor râde la fel de mult precum noi când îl vor descoperi pe acest tânăr care se crede un super-erou și vor vedea cum am dat viaţă aventurilor sale.” declară Philippe Lacheau, regizorul și actorul principal al filmului.

Badman: Cel mai tare din parcare / Super-heros malgre lui are premiera în cinematografele din România din 25 februarie, distribuit de Prorom şi Ro Image.

Foto ©Julien Panie.




Mai multe
21.02.2022

Trei noi titluri Prorom se afla in Top 10 cele mai vizionate filme din Romania pe Netflix!

Trei noi filme din portofoliul PROROM se află în “Top 10 cele mai vizionate filme în România astăzi” pe populara platformă Netflix!

Pe locul 2 în top este premiera După ce ne-am certat / After We Collided. În sequelul blockbusterului After, Tessa se îndrăgosteşte rapid de Hardin, dar o trădare îi desparte şi ea trebuie să decidă dacă îşi vede de viaţa ei sau merge mai departe acordându-i încă o şansă.

Link vizionare AFTER WE COLLIDED: https://www.netflix.com/title/81172914

Pe locul 3 în top este filmul de acţiune Supravieţuitoarea / Survivor cu Milla Jovovich şi Pierce Brosnan. După ce i se înscenează un atac terorist cu bombă, o angajată a ambasadei SUA este fugară în Londra în timp ce încearcă să oprească un alt atentat iminent.

Link vizionare SURVIVOR: https://www.netflix.com/title/80046729

Pe locul 8 se află un alt film în premieră: Salveză-mă / RUN. Dorindu-şi libertate dupa ani de izolare şi de îngrijiri medicale, adolescenta Chloe bănuieste că mama ei ar putea să o ţină pe loc şi să ascundă secrete îngrozitoare.

Link vizionare RUN: https://www.netflix.com/title/81157374




Mai multe