SEARCH en hu ro

Ştiri .

Noutăţi de la Hollywood, noi proiecte, trailere şi evenimente.
18.12.2020

Capodopera SF regizata de Luc Besson Valerian and the City of a Thousand Planets poate fi vazuta la Pro TV

Cel mai nou SF regizat de Luc Besson, blockbusterul Valerian și orașul celor o mie de planete / Valerian and the City of a Thousand Planets poate fi văzut duminică 20 decembrie în premieră la Pro TV.

Valerian și orașul celor o mie de planete este noul film de aventuri SF al lui Luc Besson, legendarul regizor al unor filme care au făcut istorie, precum Leon, Al cincilea element, sau Lucy, și se bazează pe seria de benzi desenate-cult cu același nume, care au inspirat o generație de artiști, scriitori și cineaști.

În secolul 28, Valerian (Dane DeHaan) și Laureline (Cara Delevingne), formează o echipă pentru operațiuni speciale, însărcinată cu menținerea ordinii în teritoriile locuite de oameni.

Cei doi sunt trimiși de Ministerul Apărării într-o misiune în uimitorul oraș Alpha, o metropolă care e în expansiune continuă, și unde specii din toate colțurile universului și-au dat întâlnire pentru a împărtăși cu ceilalți cunoștințele, informațiile și cultura.

În centrul metropolei, însă, și-a făcut loc o forță întunecată și misterioasă care amenință existența pașnică a Orașului celor o mie de planete, iar Valerian și Laureline trebuie să pornească într-o cursă contracronometru pentru a identifica și anihila amenințarea, și pentru a proteja, astfel, Alpha, dar și viitorul Universului.

Iata câteva aprecieri ale criticilor despre Valerian:

“Cea mai grozavă experienţă de la Avatar încoace” – Scott Menzel, Live Entertainment

“Uluitor”, “Incredibil”– Steve Weintraub, Collider

“Ȋndrăzneţ” – Julian Roman, Movieweb

“Dazzling” – Scott Mendelson, Forbes

“O remarcabilă expunere a imaginaţiei” – James Oster, Joblo

„O simfonie vizuală”, Jeandra LaBeauf de la blacksportsonline.com

Valerian și orașul celor o mie de planete / Valerian and the City of a Thousand Planets va putea fi văzut la Pro TV Duminică, 20 Decembrie, ora 20:00 şi în reluare Miercuri, 23 Decembrie la ora 00:30.




Mai multe
14.12.2020

Trei dintre titlurile Prorom se afla in Top 10 cele mai vizionate filme din Romania pe Netflix!

Trei dintre titlurile distribuite de PROROM se află în “Top 10 cele mai vizionate filme în România astăzi” pe populara platforma Netflix!

Pe primul loc se află filmul de acţiune Blitz cu Jason Statham. Un poliţist care nu-şi poate controla furia cunoaşte un ucigaş în serie care nu se poate stăpâni. Cine va fi în avantaj?

Pe locul 2 în top se află thrillerul cu Zac Efron Extrem de pervers, şocant de violent şi diabolic / Extremely Wicked Shockingly Evil and Vile, povestea adevărată a ucigaşului Ted Bundy.

Iar pe locul 10 se află blockbusterul After, primul capitol al seriei bazat pe romanele-bestseller scrise de Anna Todd.




Mai multe
13.11.2020

Colombiana: Razbunarea e frumoasa

Zoe Saldana este un asasină sexy în Colombiana / Columbiana, un thriller produs de maestrul filmelor de acţiune Luc Besson. Filmul distribuit de Prorom va putea fi văzut la Pro TV luni, 16 noiembrie.

Zoe Saldana a apărut în numeroase blockbustere produse la Hollywood de mai bine de două decenii. Ea a fost Uhura în toate cele trei filmele Star Trek produse de J.J. Abrams, a fost Neytiri în Avatar și Gamora în seria Marvel Guardians of the Galaxy.

În filmul de acțiune Colombiana, Zoe Saldana o interpretează pe Cataleya, o tânără care a devenit asasină după ce a asistat la uciderea părinților ei în copilărie. Transformându-se într-o ucigașă profesionistă și lucrând pentru unchiul ei, ea rămâne concentrată asupra obiectivului său final: să-l vâneze și să se răzbune pe mafiotul responsabil de moartea părinților ei.

Regizat de Olivier Megaton (Taken 2 şi 3), produs de EuropaCorp (Taken 1, 2 și 3) și co-scris de Robert Mark Kamen (toate cele trei filme Taken), Colombiana ne dovedește că Răzbunarea e frumoasă.

Colombiana / Columbiana va putea fi văzut la PRO TV - Luni, 16 noiembrie, ora 21:30 şi în reluare Miercuri, 18 noiembrie, ora 01:15.




Mai multe
03.11.2020

Jason Statham este un asasin de elita in The Mechanic

Jason Statham revine la PRO TV sâmbătă 7 noiembrie cu filmul de acţiune distribuit de Prorom Mecanicul / The Mechanic.

Arthur Bishop (Jason Statham) este un "mecanic", un asasin de elită cu un cod de onoare strict și cu un talent unic pentru eliminarea țintelor.

Este o slujbă care necesită profesionalism desăvârșit și o detașare absolută, iar Bishop e cel mai bun din breaslă.

Dar când mentorul și prietenul său apropiat, Harry (Donald Sutherland), este ucis, Bishop își pierde orice urmă de detașare.

Următoarea lui misiune e una autoimpusă: vrea să-i vadă morți pe cei responsabili de crimă.

Filmul este regizat de Simon West (Con Air, Lara Croft: Tomb Raider) şi îi are în distribuţie pe Jason Statham, Ben Foster, Donald Sutherland şi Tony Goldwyn.

Mecanicul / The Mechanic poate fi văzut la Pro TV Sâmbătă, 07 Noiembrie începand cu ora 20:00.




Mai multe
02.10.2020

Animal Crackers: Magia devine realitate numai la cinema!

Comedia pentru întreaga familie Salvaţi de crănţănei / Animal Crackers rulează din acest weekend la cinema!

Ȋn Animal Crackers, viața lui Owen se învârte plictisitor în jurul activității sale de testare a crănțăneilor pentru animalele de companie, așa că nu mai are prea mult timp pentru iubita lui soție și pentru simpatica lor fiică.

Dar, când unchiul său Buffalo Bob de care nu mai știa nimic de multă vreme îi lasă moștenire un circ ambulant, Owen își poate împlini visul avut din copilărie, acela de a călători cu circul.

Și apoi, se întâmplă ceva Magic. Owen descoperă secretul lui Buffalo Bob. O cutie de Crănțănei pentru animale care oferă purtătorului capacitatea de a deveni ORICE ANIMAL DIN CUTIE!

Animal Crackers este regizat de Scott Christian Sava şi Tony Bancroft, dupa un scenariu de Sava şi Dean Lorey, bazat pe romanul grafic scris de Sava.

Ȋn versiunea originală, vocile personajelor sunt interpretate de: John Krasinski, Emily Blunt, Danny DeVito, Ian McKellen, Sylvester Stallone, Raven-Symoné şi Patrick Warburton.

Ȋn cinematografele din România, filmul va rula în versiune 2D dublată în limba română.

Vocile în limba română aparţin actorilor: Ionuț Grama (Owen), Alexandra Radu (Zoe), Ilinca Popescu (Mackenzie), Vlad Rădescu (Horatio), Tomi Cristin (Chesterfield), Ernest Fazakas (Bivolul Bob), Octav Mitrică (Woodley), Carmen Lopăzan (Binkley), Mihai Munteniță (Brock), Mike Gheorghiu (Omul Glonț).

Dublajul în limba română a fost realizat în Studiourile Fast Production (Regizor: Octav Mitrică, Traducător: Brenda Baran, Inginer sunet: Ovidiu Mitrică).

Salvaţi de crănţănei  / Animal Crackers este distribuit în România de Prorom şi Ro Image.




Mai multe
30.09.2020

Made in Italy: Emotionanta comedie cu Liam Neeson ruleaza acum la cinema

Made in Italy, comedia/dramă scrisă și regizată de James D'Arcy (la debutul său în regie) rulează de azi în avanpremieră în cinematografele din România. Filmul îi are în rolurile principale pe Liam Neeson și pe fiul său, Micheál Richardson.

Made in Italy este un film emoţionant, cu acţiunea plasată în glorioasa Toscana, şi este povestea boemului artist londonez Robert (Liam Neeson) care se întoarce în Italia împreună cu fiul său înstrăinat Jack (Micheál Richardson) pentru a vinde casa moștenită de la soția sa. Niciunul dintre ei nu se așteaptă însă să găsească vila cândva frumoasă într-o avansată de stare de degradare...

Pe măsură ce Robert și Jack redau cu grijă vila la gloria sa din trecut, tatăl și fiul încep să-și “repare” relația. Viitorul ar putea acum să arate destul de diferit și să-i surprindă pe amândoi.

Scenaristul şi regizorul James D’Arcy declară: „Am fost inspirat să scriu scenariul în timp ce eram în vacanță în Toscana. Inițial, am intenționat să joc chiar eu rolul lui Jack, dar întrucât a durat peste un deceniu de la începuturi până la realizarea efectivă a filmului, îmbătrânisem prea mult pentru rol. A apărut acum o altă oportunitate, deoarece în acest moment am putut vedea filmul atât de clar în mintea meu, încât nu mi-am putut imagina pe nimeni altcineva să îl regizeze! ”.

James D'Arcy este un actor englez. Este cunoscut pentru rolul majordomului lui Howard Stark, Edwin Jarvis, în serialul de televiziune produs de Marvel Agent Carter și filmul din 2019 Avengers: Endgame. D'Arcy a jucat și rolul colonelului Winnant în drama de război al lui Christopher Nolan Dunkirk din 2017.

Made in Italy are şi o însemnătate aparte pentru cei doi actori tată şi fiu în lumina morții tragice din viața reală a soției lui Neeson, Natasha Richardson, suferită în urma unui grav accident de schi în 2009. Fiul său, Micheál și-a schimbat atunci numele în memoria regretatei sale mame.

Liam Neeson despre Made in Italy: „Este o poveste extraordinară despre familie și dragoste... Și compasiune și pierdere - și umor... Mi s-a părut foarte cathartic să pot “vorbi” de propria durere... Și să fac asta prin arta cuiva, adică a face un film, a fost foarte, foarte unic și special ”.

Micheál Richardson: „La început, când am citit scenariul, a fost atât de apropiat de noi și a fost cam ciudat cum a venit în viața noastră în momentul în care a făcut-o. Au trecut 10 ani de când a murit mama și venind de la cineva care a pierdut un părinte la o vârstă fragedă... Există o replică în film în care tatăl spune: „Nimeni nu știe cum să facă asta”. Nu cred că ştie cineva, dar când treci prin aşa o durere, rişti să te închizi în tine, şi nu cred că acesta este modul în care ar trebui să reacţionezi. Trebuie să te exteriorizezi, trebuie să plângi, nu-i poți scoate din amintiri în niciun fel și așa am făcut, așa cum sunt sigur că mulți oameni o fac. Deci, acest proces sper și simt că mi-a scos părți din mine pe care le blocasem”.

Made in Italy rulează acum la cinema în România, distribuit de Prorom şi Ro Image.




Mai multe