Cum să (nu) ascunzi o crimă / Un ours dans le Jura / How to Make a Killing  vă aduce pe un teren neașteptat, cel al filmului noir. Dar tratează unele dintre temele filmelor tale anterioare...
Este aproape necesar să fie așa: nu pot și nu vreau să-mi schimb ADN-ul. Și așa, toate filmele mele au un numitor comun. Adesea o relație personală. În Rolling To You / Tout le monde debout (2018) a fost un cuplu, în Rumba Therapy / Rumba la vie (2022), un tată și o fiică. Și există un cuplu în How to Make a Killing. Nu o calculez niciodată, nu o fac niciodată intenționat. Este pur și simplu indispensabil pentru mine. Dacă aș face un film fără asta, aș simți că ceva lipsește. Aș simți că trișez. Și nu vreau asta.

Cu ce a contribuit universul filmului noir?
Ceva care a fost mai mult pe fundal în filmele mele anterioare: rădăcinile personajelor în realitate. How to Make a Killing arată clar asta. Prin context și detalii. Am vrut să știm că Michel și Cathy fac cumpărături la un anumit supermarket. De la bun început, i-am spus echipei de filmare clar că nu facem un film „american”. Chiar dacă îmi place genul ăsta de cinema, acesta este un film francez cu personaje foarte franțuzești, care poartă hanorace franțuzești, își duc copiii la școală... Până și jandarmii par adevărați jandarmi.

Atât de important, încât până și titlul său rădăcinează filmul tău într-o anumită regiune, în afara marilor orașe?
Asta a fost prima mea dorință. Chiar înainte de a veni cu povestea, îmi doream un film care să aibă loc în provincie, la țară, printre locuitorii ei...

Și asta te-a orientat către un film polițist, care de foarte multe ori are loc în provincie?
Exact. Și asta poate să-mi uimească publicul care va simți că aceasta este o lume foarte îndepărtată de cea locuită de personajele mele obișnuite. Dar această procedură este aproape la fel ca atunci când am început să scriu scenete de comedie, ale căror personaje erau de fapt foarte diferite de mine. How to Make a Killing se apropie mai mult de gusturile mele ca membru al publicului. Chiar dacă îmi plac comediile, sunt mai natural atras de filmele polițiste.

Această incursiune în filmul noir te-a adus pe terenul moralității și al eticii, în timp ce filmele tale anterioare se învârteau mai ales în jurul ideii de minciună...
Clar. Titlul era chiar „Banii nu te pot face fericit, pe naiba!” Am vrut ca filmul să fie cât se poate de amoral. Am vrut să evit terenul clasic așteptat de la personajele dintr-o comedie. Toată lumea este drăguță… Nu! În lumea reală, nu toată lumea este neapărat drăguță…

Și pentru celelalte roluri pe care le-ai creat, ai apelat la actori cu care nu lucrezi de obicei... A avut de-a face și cu dorința ta de a-ți lărgi universul obișnuit?
Am mers atât de departe încât să schimb directorul de casting pentru acest film cu unul mai specializat în filme „de autor”. În cele din urmă, există un singur actor în How to Make a Killing care vine din “universul meu cinematograrfic”. Christophe Canard, care joacă rolul preotului. Toți ceilalți, de la pădurar până la barman, nu au mai apărut în filme regizate de mine. Chiar și pentru scene minore: ca femeia cu bebelușii ei la recepția jandarmeriei. Alegerile mele de casting au fost în concordanță cu dorința mea de a oferi filmului o altă senzație, mai realistă.

Laure Calamy și Kim Higelin rămân cele mai neașteptate...
Știam că Laure poate juca atât amuzant, cât și tragic. Dar ceea ce a făcut ea în drama Full Time / À plein temps (2021) m-a convins: plină de energie, dar în același timp fragilă. Asta a fost Laure pe care mi-am dorit-o, nu amuzantă ca în rolul din comedia My Dokey, My Lover, And I / Antoinette dans les Cévennes (2020).
Nu am putut găsi actrița potrivită pentru rolul Blanche Bodin. Am audiat o mulțime de actrițe. Foarte bune actrițe. Dar tuturor le lipsea acel ceva original necesar pentru rol. Eram pe cale să recurg la neprofesionişti, când cineva mi-a sugerat-o pe Kim Higelin. Originalitatea ei, contemporaneitatea ei m-au cucerit, şi rolul a fost al ei.
Și apoi este Joséphine de Meaux. Aura ei de melancolie m-a mișcat mereu. Pe lângă empatia pe care publicul o simte pentru ea.

Pe de altă parte, Benoît Poelvoorde pare mai în concordanță cu universul tău comic. Dar l-ai împins spre un registru mai supus decât este obișnuit.
În general, le-am spus imediat tuturor actorilor: „Fiți atenți, o să facem oamenii să râdă, dar asta nu este o comedie. Trebuie să vă comportați serios tot timpul. Va fi amuzant doar când va trebui să fie.” Așa i-am îndrumat și toți mi-au respectat indicațiile. Cred că Benoît a fost încântat să se lase dus de personajul său. Ar fi o minciună să spunem că nu l-am mai văzut niciodată așa, dar cred că aici a reușit să combine toate stilurile sale de actorie. Mai mult, a avut câteva probleme cu vocea în timpul filmării. La început, mi-a fost teamă că ar putea fi nevoie să-l dublăm la post sincron. Dar nu, acea răgușeală a adus ceva în plus rolului.

Cum să (nu) ascunzi o crimă / Un ours dans le Jura / How to Make a Killing rulează acum la cinema.

Foto: (c) Julien Panié (c) 2024 Gaumont, Pour toi Public productions, France 2 Cinéma.

Benoît, ce te-a făcut să accepți acest proiect?
Benoît Poelvoorde: Scenariul mi s-a părut foarte amuzant. Și apoi este inspirat de o poveste adevărată, o parte din ea fiind trăită chiar de regizor, și asta m-a emoționat. El a scris mai întâi romanul, iar apoi s-a decis să-l ecranizeze, transformându-l în scenariu de cinema. Le-am citit pe amândouă, mi-au plăcut amândouă la fel de mult, apoi i-am spus: „Da, OK, voi juca în film, dar cu cine?” Pentru ca comedia să funcționeze, trebuie să existe o chimie între tine şi celalţi actori din film.

Valérie, când Benoît a știut că Ivan Calbérac se gândea la tine pentru rolul soției, te-a sunat și pe tine. Ce ţi-a spus pentru a te convinge?
Valérie Bonneton: „Vor fi două sau trei scene nud, dar va fi ok... nu-ţi face griji!” (râde). Lăsând gluma la o parte, de îndată ce am citit scenariul, am vrut să fac parte din această familie: Chamodot. Împreună, își fac drum prin urcușurile și coborâșurile vieții, chiar dacă cei doi fii se cam rușinează de părinți. În ciuda lucrurilor prin care trece Émile, a faptului că trebuie să-şi suporte părinții nevrotici și că locuieşte într-o rulotă, există multă dragoste între ei, chiar dacă puţin stânjenitoare, dar exista foarte multă dragoste. Asta m-a atins.
Benoît Poelvoorde: Ei sunt totuși părinți exemplari când vine vorba de răbdare și generozitate. Plecarea într-o călătorie în Italia doar pentru ca cel mic să-și întâlnească dragostea la Veneția... Nu știu mulți părinți care ar face asta!

Ivan Calbérac spune că amândoi semănați puțin cu proprii săi părinți. Vă recunoașteți în Annie și Bernard?
Benoît Poelvoorde: Da, în atitudinea sa de „Domnul Ştie-Tot”. Un tip care se dă mereu în spectacol. Ăsta eu sunt! (râde).
Valérie Bonneton: Annie acceptă că în educaţie, mai faci şi greșeli fatale. La fel ca ea, încerc să le accept. Şi eu am copii mici.

Valérie, spui că îți iei mult timp de gândire asupra unghiului de abordare a unui rol...
Valérie Bonneton: Da, am citit scenariul, apoi l-am lăsat deoparte pentru o vreme. Pentru acest film, m-am bazat pe scenariu, apoi am avut încredere în chimia cu partenerul meu și regizorul. Odată ajunsă pe platourile de filmare, nu știam cum va juca Benoît rolul. Actoria mea depinde și de a lui și de instrucțiunile regizorului. Apoi mă las dusă de val. Îmi place ideea de a nu ști ce se va întâmpla.

Trecând la Hélie Thonnat, el se află în aproape toate scenele. Cum v-aţi înţeles pe platou?
Valérie Bonneton: Aș răspunde întotdeauna în același mod: Lui Benoît i-a plăcut foarte mult să-l facă să râdă înainte de fiecare filmare.
Benoît Poelvoorde: Este un mod de a-i face pe copii să se relaxeze atunci când se confruntă cu dificultăți. Există diferite moduri de a-i face să uite de ele: felul austriac, cel german și apoi modul meu, acela în care îi fac să râdă. Cred că Hélie are acum un vocabular neobișnuit de mare de cuvinte grosolane! Dar ce ar putea fi mai bun? Când râzi, uiți de ce ești acolo și, odată ce începe, acționezi natural!
Valérie Bonneton: Benoît se comportă așa și cu mine. De îndată ce camera începe să filmeze, el dă totul. Este un actor magnific. Dar după fiecare dublă, el spune glume. Fiind distrasă înaintea unei scene, îmi place asta. Atunci când începem să filmăm, asta îmi dă un impuls de adrenalină, ceea ce înseamnă că sunt mult mai prezentă.

Ce o deosebește pe Valérie de alte actrițe?
Benoît Poelvoorde: Acea bucurie de a trăi (Joie de vivre) și actoria ei! Se comportă extrem de bine, este cea mai bună! Și nu este mofturoasă. Nu este genul care să-l agaseze pe regizor cu întrebări de genul: „Spune-mi, Ivan, ce unghi psihologic vrei să transmiți atunci când personajul meu acționează așa sau așa?” Nimic nu este complicat cu Valérie. Este o bucurie să filmezi cu ea. M-am distrat enorm. Și este foarte generoasă. Îi place ca oamenii să fie veseli în jurul ei, așa că se asigură că sunt fericiți. Valérie este o adevărată rază de soare.

Și tu, Valérie, ce este special la Benoît?
Benoît Poelvoorde: La fel, dar mai mult (râde).
Valérie Bonneton: Benoît are un suflet bun, şi este foarte amabil. În această profesie întâlnești uneori oameni care nu sunt deloc așa... şi aici nu vreau să dau nume ;-)
Benoît Poelvoorde: Este amuzant că nu întrebi şi câteva nume (râde). Vrei să-ţi spun eu câţiva?...

Benoît, în film te vedem bucurându-te de o melodie: A.I.E (A Mwana) a trupei Black Blood, pe care o cânți cu atâta patos în mașină...
Benoît Poelvoorde: Oh, wow! Nu-mi aduceți aminte de acea melodie... Mai ales că mă întorc la Namur cu mașina... Am ascultat melodia aceea o zi întreagă. Este drăguț când o auzi o dată, dar opt ore de A.I.E (A Mwana) deja devine... Dar este într-adevăr dovada vie a faptului că cinematograful este compus din râs și strălucire.

Ȋi relaxezi pe cei din jurul tau, dar tu cum te relaxezi?
Benoît Poelvoorde: Mă duc şi citesc cărţi. Citesc şi tot citesc, cufundat în carte după carte.

Cum au decurs filmările din Veneția?
Benoît Poelvoorde: Cu trei săptămâni înainte să plecăm, Valérie era foarte entuziasmată: „Super! Mergem la Veneția”. I-am spus: „Vei vedea, nu va fi atât de simplu”. Valérie se vedea deja îmbrăcată în negru, gătind paste alla vongole cu prietenii italieni din jurul ei sau plutind în noapte pe o gondolă la lumina lumânărilor. Dar odată ajuns acolo, lucrezi. Și din acest motiv, Veneția nu este practică. Îmi amintesc o anumită secvență grea: doar pentru asta, ar fi trebuit să fiu plătit de trei ori salariul meu!
Eram alături de fiul meu din film - Hélie Thonnat - un cadru frumos la marginea lagunei. Și 10 secunde mai târziu, suntem atacați de o mie de țânțari. Era infernal, chiar dacă păreau să aprecieze mai mult pielea tânără și proaspătă a copilului, decât fața mea veche și ridată!
Valérie Bonneton: Dar a fost și fantastic! Stăteam într-o cabană la marginea lagunei...

O temă specifică abordată în film este influența educației şi a transmiterii ei. Ce părere aveți despre aceasta?
Benoît Poelvoorde: Cobori foarte repede în clișee atunci când vorbești despre familie. Aș prefera să o las pe Valérie să răspundă. Înțelege mai bine problema, deoarece are doi copii.
Valérie Bonneton: Mulți părinți transmit descendenților lor lucruri pe care ei le-au găsit dificile de-a lungul vieţii. Este important să nu-i faci pe copiii tăi să-ți retrăiască eșecurile. Filmul arată că a-i iubi înseamnă a-i respecta, a-i accepta așa cum sunt. Pare simplu când o spui așa, dar este de fapt foarte complicat.

Ce credeți că face acest film atractiv pentru public?
Benoît Poelvoorde: Umorul său și personaje care sunt cam nebune, dar pline de dragoste. Această călătorie în Italia.
Valérie Bonneton: Și familia Chamodot: o familie excentrică, specială, plină de tandrețe, emoționantă și amuzantă... În care toată lumea se poate recunoaște... Oameni irezistibili, în sensul că acceptă cine sunt!

Chemarea Veneţiei / Venice Calling poate fi văzut la cinema sau online, pe platforma Play.HappyCinema.ro

Pentru a vedea programul cinema accesaţi: https://happycinema.ro/happy-bucuresti/m/chemarea-venetiei-1444

Pentru a-l vedea online, accesaţi: https://play.happycinema.ro/programs/chemarea-venetiei-venice-calling

Venice Calling este adaptarea romanului cu acelaşi titlu de Ivan Calbérac şi poate fi vizionat la cinema din 5 martie în 6 cinematografe ale rețelei Happy Cinema: București, Buzău, Focșani, Alexandria, Bistrița, Bacău.

Emile are 15 ani. Locuiește în Montargis, alături de tatăl său cam zăpăcit și mama ce i-a vopsit întotdeauna părul blond, pentru că, se pare, aşa arată el mai bine. Când o fată pe care Emile o place foarte mult îl invită în vacanţa de vară la Veneția, el este mai mult decât fericit.

Dar există o problemă - părinții lui decid să-l însoțească! Aceasta este povestea unui adolescent născut într-o familie ce nu poate fi clasificată, povestea unei prime iubiri, miraculoasă și fragilă.

Aceasta este povestea unei călătorii inițiatice și incredibile, în care viața o ia de multe ori pe cărări nebănuite, dar la finalul cărora Veneția te va aştepta la întâlnire.

Chemarea Veneţiei / Venice Calling poate fi văzut la cinema sau online, pe platforma Play.HappyCinema.ro

Pentru a vedea programul cinema accesaţi: https://happycinema.ro/happy-bucuresti/m/chemarea-venetiei-1444

Pentru a-l vedea online, accesaţi: https://play.happycinema.ro/programs/chemarea-venetiei-venice-calling

Emile are 15 ani. Locuiește în Montargis, alături de tatăl său cam zăpăcit și mama ce i-a vopsit întotdeauna părul blond, pentru că, se pare, aşa arată el mai bine. Când o fată pe care Emile o place foarte mult îl invită în vacanţa de vară la Veneția, el este mai mult decât fericit.

Dar există o problemă - părinții lui decid să-l însoțească! Aceasta este povestea unui adolescent născut într-o familie ce nu poate fi clasificată, povestea unei prime iubiri, miraculoasă și fragilă.

Aceasta este povestea unei călătorii inițiatice și incredibile, în care viața o ia de multe ori pe cărări nebănuite, dar la finalul cărora Veneția te va aştepta la întâlnire.

Distribuţia îi include pe Benoît Poelvoorde, Valérie Bonneton, Oudesh Rughooputh, Gigi Ledron.

Prețul pentru acces la film timp de 24 de ore este de 12 LEI (TVA inclus).
Pentru a mări sau micșora subtitrarea, țineți apăsată tasta CTRL si mișcați rotița mouse-ului sau folosiți tastele + și -

Intră pe https://play.happycinema.ro/ și începe maratonul filmelor!

Savurosul roman Venise n'est pas en Italie (Venice is Not in Italy sau Venice Calling) de Ivan Calbérac, a fost publicat în 2015 în Franţa de Editura Flammarion, devenind în scurt timp un succes internaţional.

Benoît Poelvoorde şi Valérie Bonneton sunt părinţii unui adolescent de 15 ani în această comedie ce ne prezintă şase săptămâni din viaţa acestuia.

Emile are 15 ani. Locuiește în Montargis, alături de tatăl său cam zăpăcit și mama ce i-a vopsit întotdeauna părul blond, pentru că, se pare, aşa arată el mai bine. Când o fată pe care Emile o place foarte mult îl invită în vacanţa de vară la Veneția, el este mai mult decât fericit.

Dar există o problemă - părinții lui decid să-l însoțească! Aceasta este povestea unui adolescent născut într-o familie ce nu poate fi clasificată, povestea unei prime iubiri, miraculoasă și fragilă.

Aceasta este povestea unei călătorii inițiatice și incredibile, în care viața o ia de multe ori pe cărări nebănuite, dar la finalul cărora Veneția te va aştepta la întâlnire.

Ȋn Venice Calling îi vom vedea pe Benoît Poelvoorde, Valérie Bonneton, Helie Thonnat, Eugène Marcuse, Coline D'Inca şi Luna Lou.

Comedia este produsă de Eric şi Nicolas Altmayer (Mandarin Films) şi distribuită de StudioCanal.

Prorom a achiziţionat drepturile de distribuţie ale acestui film în următoarele teritorii: România, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Moldova, Slovacia.