Cum v-a venit ideea pentru 10 zile fără mama?
E de fapt o reinterpretare a unui film argentinian. Lui Romain Brémond și Daniel Preljocaj, producătorilor mei, le-a plăcut ideea și s-au gândit că m-ar interesa și pe mine. M-am îndrăgostit imediat de poveste, care e amuzantă dar și emoțională, și puțin serioasă, de aceea mi s-a părut interesantă, pentru că asta îmi place să văd într-o comedie. Deși apreciez glumele și comicul de situație, întotdeauna caut să fie ceva dincolo de asta. Aici, povestea este despre revenirea unui bărbat, a unui tată. Va putea să se schimbe și să aibă grijă de cei dragi?

A rezonat ceva la nivel personal cu dumneavoastră?
Povestea m-a captat pentru că și eu sunt tatăl a două fete, una dintre ele seamănă cu Chloe, un personaj din film. Sunt conștient de toată munca și călătoriile din ultimii ani, și implicit știu că am fost absent dar, din fericire, soția mea a găsit soluții pentru orice fel de problemă. Uneori trebuia să compensez pentru timpul pierdut, iar acesta este unul dintre motivele implicării mele în proiect.

Cum ați modificat scenariul original?
Am încercat, alături de co-scenaristul Mathieu Ouillon, să-l adaptăm la cultura franceză, la  obiceiurile și manierele copiilor și adolescenților francezi, care diferă de cele argentiniene. În afară de asta, în ceea ce privește rolurile părinților, am ales să păstrăm multe lucruri universale, pentru că subiectul în sine e universal.

Am putea spune că e o comedie de familie despre probleme de familie?
E cu siguranță o comedie de familie. Povestea se petrece în sudul Franței, într-o familie mare, tipică, ce nu cunoaște înșelatul sau certurile, și toată lumea iubește pe toată lumea. Dar tatăl e prea preocupat de muncă și de aceea ignoră tot felul de lucruri mărunte, dar importante pentru copii. Își ignoră copiii pentru serviciu. Nu prea i-a văzut crescând, nu-i cunoaște cu adevărat. Filmul evidențiază absența unui tată, deși el este prezent fizic, dar și lipsa autorității paterne. Copiii au nevoie și de îndrumare, nu numai de iubire.

Deci, titlul 10 zile fără mama trebuie să ne facă să ne întrebăm cum se va descurca tatăl de unul singur?
Exact. Isabelle, soția lui, a demisionat din funcția de avocat cu ani în urmă pentru a avea grijă de cei 4 copii și de soțul ei. Dar când se hotărăște să-și ia o vacanță singură pentru că s-a săturat să fie ignorată, el trebuie să aibă grijă de tot, iar eu știu din experiență ce înseamnă asta.

Filmul tratează dinamica unei familii, dar și dinamica unui cuplu…
Antoine, și soția lui, Isabelle, au o relație de modă veche. El lucrează, ea stă acasă… dar situația a evoluat, din fericire. Aș spune că e o formulă veche, a generației vechi, a părinților noștri, dar e întocmai ce reprezintă Antoine la începutul filmului. Deci, are de evoluat.

Isabelle pare să fie stâlpul familiei. Are grijă de toate lucrurile, inclusiv de contractele soțului… n-ați putea crede că e exploatată?
Ea e genul care rezolvă problemele. E mama care le știe pe toate, ca în multe alte familii, și care reușește să se ocupe de tot, fără să fie copleșită. Dar un tată, dacă e preocupat cu ceva, va tergiversa la nesfârșit orice alt lucru. Cu cât eviți să răspunzi la întrebările copiilor și cu cât eșuezi în a rezolva ceva, cu atât cresc șansele să-i pierzi, de aceea n-ar trebui să le ignori întrebările. Ce ne poate părea nesemnificativ într-un moment, e crucial în ochii lor. În plus, în ceea ce privește dinamica familiei, m-am tot gândit la ce spunea Freud despre părinții care sunt ca un os pe care copiii îl rod. Întotdeauna mi s-a părut amuzant.

Cum ați ales-o pe Aure Atika pentru rolul Isabellei, această mamă care la început pare să se scalde într-o mare de liniște și are un aer de sfântă?
Am vrut ca această femeie să fie iubită și apreciată, deci să nu fie niciun motiv pentru care ar putea fi judecată că pleacă într-o vacanță sau să se creadă că-și abandonează familia. Din contră, voiam ca publicul să împărtășească gândul de „ia-ți liber și lasă-i să se descurce”. De Aure mi-a plăcut imediat. Pe lângă faptul că e frumoasă și talentată, are un zâmbet și o bunăvoință care îndreptățesc alegerea ei.

Copiii joacă un rol important în film. Cum i-ați ales?
Casting-ul a durat mult și au fost foarte mulți copii de diferite vârste. I-am preferat pe cei ce se simțeau comod în fața camerei și în jurul actorilor adulți, și de asemenea pe cei ce înțelegeau ce le ceream din punct de vedere emoțional. Evan Paturel, care îl interpretează pe Jojo, în vârstă de 2 ani, a fost o alegere naturală. Eu eram pornit să lucrez cu cineva de această vârstă în ciuda problemelor pe care le implică, pentru că nu vorbește prea bine încă și Antoine e singurul care nu-l înțelege, ceea ce înseamnă că nu prea îi acordă atenție. Apoi, Violette Guillon o interpretează pe Chloe, 12 ani, și a fost incredibilă la audiții. Ulterior i-am ales pe Swann Joulin pentru rolul lui Arthur, 14 ani, și pe Ilan Debrabant pentru Maxime, 8 ani. A fost clar că toți formează o familie frumoasă când am făcut poze de grup. În plus, relațiile familiale chiar păreau credibile.

Cum a fost să lucrați cu ei?
Să spunem că ține de răbdare. Trebuie să înveți să aștepți și să nu renunți, nici chiar în zilele proaste. Mai ales cu Evan care, deși e un copil genial, în unele zile nu voia să se îmbrace sau să ia parte la filmări. Copiii mici nu se țin de scenariu. Chiar dacă își spun replica, nu o spun niciodată când ar trebui. Practic, fac ce vor și noi trebuie să ne descurcăm cu imprevizibilul. N-aș fi putut face asta de unul singur. Erau zile când îmi venea să mă trag de păr, dar Franck a fost un partener minunat, mereu răbdător și amuzat – un tată ce avea mereu răbdare, chiar și când era supărat. Sincer, uneori profitam de disperarea lui și filmam în continuare, iar asta s-a potrivit personajului unui tată copleșit.

Antoine e prins într-o serie de catastrofe domestice pe care nu prea le gestionează. Cum v-ați imaginat aceste scene?
Ca scenele de acțiune pe ritmul filmelor Singur acasă. Imediat ce pleacă mama, totul e un dezastru, o junglă fără reguli. Am vrut ca lucrurile să evolueze și camera să urmărească fiecare mișcare, apoi să o ia în toate direcțiile și să te lase cu sufletul la gură.

De ce l-ați ales pe Franck Dubosc pentru rolul lui Antoine?
Când am văzut versiunea sud-americană a filmului, m-am gândit imediat la Franck pentru rolul tatălui. Pur și simplu trebuia să fie el. Am fost mișcat de filmul regizat de el, Rolling to You, mi s-a părut frumos, subtil și inteligent, deși inspirat de un subiect riscant. Mi s-a părut că voia mai mult decât un rol de comedie, deși eu susțin și asta. Dar am simțit că ar fi bine pentru el să arate altă față a personalității lui, o latură emoțională mai rezervată, care ține să-și exprime sentimentele. Asta am căutat împreună și ne-am asigurat și că nu-i eliminăm talentul comic. Franck a reușit să facă din acest personaj pierdut, fără apărare, o persoană drăguță și carismatică. Ȋmi doresc să mai fac şi alte filme cu el.

Antoine lucrează în Resurse Umane, dar nu-și cunoaște copiii. Se gândește mai mult la avansarea pe scara socială decât la creșterea copiilor. Dar nu e el însuși copil?
E, în cadrul dinamicii familiale, pentru că soția îl dădăcește. Când e acasă, Antoine se lasă dădăcit, dar când e în lume, e obsedat de promovarea pe care o așteaptă de câțiva ani. Nu-i poți reproșa nimic, e de înțeles. Totuși, e la fel de adevărat că relația pe care o are cu rivalul lui, interpretat de Alexis Michalik, ar putea părea copilărească. De multe ori se poartă ca niște copii, arătându-și mușchii, căutând să vadă cine iese primul. Asta mi se pare că se petrece în unele companii.

Rivalitatea provoacă inclusiv concedierea unei lucrătoare dintr-un depozit, interpretată de Alice David.
Da, e un meci în care-și demonstrează puterea, ce-i face să arate complet ridicol și vor cauza concedierea acestei femei, învinuită de furt. Chiar dacă exagerăm puțin pentru a crea comicul de situație, simt că realitatea nu e chiar atât de diferită. De curând am aflat că o casieră și-a pierdut locul de muncă din cauză că îi lipseau 24 de cenți. Pe cât de ridicol, pe atât de tragic e.

Julia, interpretată de Alice David, e un personaj important. Vine în ajutorul lui Antoine fără să știe că el a contribuit la concedierea ei. Să fie asta vocea rațiunii?
Când îi spune că în lumea lui oamenii n-ar trebui să fure, ea îi răspunde că în lumea ei, oamenii ar trebui să aibă grijă de copiii lor. Astfel, atinge o coardă sensibilă; îl face pe Antoine să-și înfrunte responsabilitățile. Alice a înțeles subtilitățile din scenariu; are câteva scene față în față cu Franck, cu multe dialoguri, diverse emoții de transmis. Datorită acestor doi actori profesioniști, scenele filmate m-au mulțumit cu adevărat.

Femeile din film, de fapt, sunt toate „băieții buni”. Este acest lucru intenționat?
Complet intenționat. Am vrut să arăt că mamele, aici femeile, au, în general, o perspectivă mai bună asupra modului de abordare a vieții.

Ce are acest film în comun cu primele 3 filme ale dumneavoastră? Nu sunt toate despre bărbați care se schimbă datorită iubirii?
Antoine se schimbă într-adevăr. Pe măsură ce devine capabil să le arate iubire copiilor, îi transformă și pe ei. Mereu am spus povești în care transformările au un rol important pentru că le permit protagoniștilor să pornească pe picior greșit încercând să-și schimbe viața. Dar nu mă gândisem la asta astfel și ai dreptate: femeile îi ajută pe bărbați să evolueze. Cred asta cu tărie.

Pentru ei, nicio provocare nu e prea mare și niciun cățeluș nu e prea mic…

Ȋn Golful Aventurii, căţeluşii au construit o pistă de cursă minunată și sunt gata să fie echipajul de ajutor pentru eroul lor în cursă, The Whoosh! Dar când legendarul pilot nu poate să conducă în cursa de campionat, el îl cheamă pe cel mai mare fan al lui - Marshall să preia volanul și să intre în cursă!

Marshall trebuie să-și depășească lipsa de încredere și competiția puternică, The Cheetah, pentru a-și îndeplini visul de a deveni cel mai rapid cățel de curse din toate timpurile!

Pregătește-te pentru o cursă plină de aventuri!

Regizat de Charles E. Bastien, Paw Patrol: Ready, Race, Rescue! îi are în rolurile principale pe Anya Cooke, Isaac Emberson-Heeks, Lukas Engel şi Addison Holley.

Prorom va lansa Paw Patrol: Ready Race Rescue! în România şi Ungaria pe 31 ianuarie 2020.

Ȋn A-nnebunit bunica / Who’s that Granny, echipa de actori a comediei A-nnebunit familia / We are Family revine pentru o noua porţie de râs.

După doi ani de conviețuire fericită, tribul de 7 frați și surori vitregi trebuie să plece din apartamentul spațios în care locuiesc, înainte de începerea anului școlar.

În timp ce fiecare pleacă în vacanța de vară cu părinții lui, Gulliver, mezinul familiei, e trimis singur la bunica lui, care locuiește la mare. Dar excentrica bunică Aurore (Chantal Ladesou) nu se pricepe deloc să aibă grijă de copii, și preferă să petreacă non-stop, decât să stea cu ochiul pe nepoțelul ei…

Îngrijorați, frații lui Gulliver decid să vină să-l “salveze” de mamaia care pare că a înnebunit. Va fi începutul unei revoluții, căci bunica vrea s-o ardă cool, dar nepoții sunt hotărâți să-i facă viața grea!

În We are Family, copiii făceau regulile. Vă așteptați ca al doilea film să vă ofere dumneavoastră, adică „bunicuței”, această ocazie?
Chantal Ladesou: Am fost totalmente surprinsă. Gaby (regizorul Gabriel Julien-Laferriere) mi-a indicat că rolul meu va fi mai important de data asta, însă nu mă așteptam să ajung personajul principal și chiar eponim! Când am citit scenariul, am fost nebănuit de încântată de el! Nu pentru că „bunicuța” furase rolul principal, ci pentru că aveam ocazia să o interpretez din nou, de data asta cu oportunitatea să-i explorez imaginția și complexitatea. Și trebuie să recunosc, a fost prima dată când cineva mi-a oferit rolul principal într-un film. După vreo 30 de filme cu roluri secundare, mândria mea de actriță a atins un alt nivel!

V-a înfricoșat responsabilitatea unui rol atât de important?
Dacă m-aș fi parașutat de nicăieri, într-un teritoriu complet străin, probabil m-aș fi panicat. Dar în acest caz, pentru că știam distribuția și personajul, totul a fost lin și ușor. Am considerat „promovarea” un fel de noroc. Nu mă distrez atât de des și atât de bine cu un personaj de film.

De ce ați acceptat să apăreți în primul film?
Mi-a plăcut povestea acestei familii separate, mixte. La prima vedere, toți se integrau în mod întâmplător, pe măsură ce impulsurile emoționale ieșeau la iveală. Scenariul a fost bine structurat, și în același timp amuzant, nebunatic, empatic și călduros. Mi-a plăcut și felul în care a întors lumea pe dos: față în față cu imaturitatea adolescentină a părinților, copiii erau cei care au preluat controlul și au decis să locuiască toți în același apartament. În mijlocul harababurii, personajul meu excentric m-a delectat. Partea nu era prea mare, dar mi-a plăcut nebunia și libertatea. Din punct de vedere actoricesc, a fost pe măsura așteptărilor.

Pe lângă rol, ce v-a încântat la al doilea film?
Mai întâi, scenariul. Chiar dacă nu are aceeași structură, mi s-a părut bine construit. La început, cu toate scenele despre familiile amestecate mergând în vacanțe, pare împrăștiat, asemenea unui lucru peticit, multicolor și cool. Apoi se îngustează, micul grup se apropie și se închide ca o umbrelă. Pe lângă asta, m-am bucura nespus să mă alătur „familiei” de actori.

Se spune că poate fi un coșmar să joci cu copii
E adevărat că uneori e un exercițiu dificil: obosesc repede, își pierd concentrarea ușor, e aproape imposibil să îi faci să filmeze o dublă din nou.
Deci a fost destul de firesc să am o oarecare spaimă să filmez cu 7 copii cu vârste diferite. Dar fricile mi-au dispărut de îndată ce am observat că se comportă ca niște profesioniști. Gaby i-a pregătit excelent. La filmări, aflați sub tutela lui Karin Catala, o femeie blândă, energică și maternă, nu numai că au fost extrem de disciplinați, ci și respectuoși. După primul film, care a decurs bine pentru toată echipa, micuții au păstrat legătura, deci reuniunea pentru „A-nnebunit bunica!” a fost o bucurie adevărată. Singura diferență este că puștii au mai crescut, iar eu și Gulliver (Sadio Diallo) am fost promovați!

Vă mai identificați cu bunicuța de acum 2 ani?
Da, personalitatea ei nu s-a schimbat deloc. Este la fel de extravagantă și independentă ca întotdeauna. Dar acum că e în centru, evoluează în văzul tuturor. Dincolo de excentricitatea și stilul de viață care pare atât de rebel, descoperi o femeie extrem de puternică. Pe lângă faptul că îi aduce pe toți împreună, are modul ei special de a proteja copiii, ajutându-i să iasă din cocon și să-și învingă fricile. În al doilea film, nu bunica s-a schimbat, ci copiii au crescut și au devenit mai rezonabili, întocmai precum părinții, care s-au mai maturizat odată cu vârsta.

Ce aveți dumneavoastră, Chantal Ladesou, în comun cu „bunicuța”?
O mulțime de lucruri: exuberanță, bucurie, sarcasm, o urmă de nebunie, nevoia absolută de libertate, dar și sensibilitatea inefabilă pe alocuri. Probabil sunt mai tradițională decât ea în viața de zi cu zi. Mă îmbrac mai conservator și comportamentul meu nu e la fel de excentric. Îmi păstrez extravaganța pentru scenă, locul unde îmi îngădui să fac aproape orice.

Sunteți genul de actriță care se ține de scenariu?
La teatru, mai ales în spectacolele pe care le interpretez singură, îmi place să mă abat puțin. Dar în filme, chiar dacă îmi dau frâu liber imaginației, în general urmez scenariul, mai ales dacă dialogul e bun. Pentru acest film, dar și pentru cel dinainte, am fost norocoasă pentru că Gaby scrisese dialogul special pentru mine. Aveam niște replici fabuloase, de tipul: „Nu-mi spune mamaie, că mi se adâncesc ridurile!”. Când ai astfel de replici, nu schimbi nicio virgulă. Impactul comic pe care îl au este colosal!

Care este pentru dvs. diferenţa dintre a juca pe scena şi a juca într-un film?
În teatru, există imediatitate. Nu poţi să revii asupra secvenţei dacă ai dat-o în bară! Dar puteți să vă deplasați liber - de exemplu, să părăsiți scena și să vă alăturați publicului. Este multă adrenalină, dar este, de asemenea, o sursă de stimulare. Filmele îţi oferă un sentiment diferit. Lumina, sincronizarea, blocarea - totul trebuie să fie pe loc. Eşti mai puţin vocal, actoria este mai internă, cauți precizie. Îmi place disciplina, mă face să mă concentrez. Singurul lucru care mă enervează este când trebuie să refilmăm secvenţe. Simt că îmi pierd simplitatea și spontaneitatea.

Pentru cine credeți că a fost făcut filmul?
Pentru toată lumea. E o comedie de familie energică, inteligentă, care oferă niște sfaturi de viață și arată niște valori morale remarcabile, cum ar fi respectul reciproc și acceptarea diferețelor. Soțului meu i-a plăcut foarte mult, la fel și fiicei mele, ceea ce demonstrează că este un film pentru toate generațiile. Dar ei nu sunt deloc subiectivi!

Sunteți dumneavoastră, Chantal Ladesou, bunică?
Da, dar nepoții mei nu sunt la fel de mari. Nepotul are 3 ani și nepoata doar 1 an. Păcat, va trebui să aștept ceva până să le arăt filmul!”

"Sunt prea multe nunţi şi simt că o iau razna!" spune personajul principal al comediei în trailerul oficial lansat de Entertainment Studios Motion Pictures.

Comedia este regizată de Robert Luketic (autor al succeselor Legal Blonde, Monster-in-Law, 21, The Ugly Truth, Killers, Paranoia).

Faceți cunoștință cu Mara (Sarah Hyland). Ea este un fotograf fără griji care tocmai a început o relaţie cu Jake (Tyler James Williams), un bucătar aflat la început de drum. După ce invitațiile la nunţile prietenilor lor încep să curgă, Mara și Jake pornesc într-o aventură de un an - din nuntă în nuntă - ce le va pune noua lor relație la încercare.

Ȋn The Wedding Year îi vom putea vedea pe: Tyler James Williams, Jenna Dewan, Anna Camp, Wanda Sykes, Keith David, Matt Shively, Noureen DeWulf şi Grace Helbig.

The Wedding Year este regizat de cineastul australian Robert Luketic, iar scenariul este scris de Donald Diego. Producători sunt Mark Korshak, Gary Lucchesi şi Marc Reid.

The Wedding Year are premiera în cinematografele din SUA pe 20 septembrie.

Acţiunea din Lying and Stealing se desfăşoară în Los Angeles, un oraș în care percepția este adesea mai importantă decât realitatea.

Ivan (Theo James) este un hoț tânăr, foarte şarmant. Specialitatea lui este să fure obiecte de artă foarte valoroase. Este o afacere murdară, care merge bine - dar Ivan vrea să renunţe la acest mod de viaţă. Elyse (Emily Ratajkowski) este o actriță frumoasă, cu o grămadă de secrete și un munte de datorii. Curând, acești doi infractori inteligenți și sexy se alătură pentru un ultim, foarte îndrăzneț jaf.

Cu foarte mulţi bani la mijloc, posibila lor încarcerare şi vieţile total expuse, escapada lor le testează dragostea și loialitatea în această comedie de acţiune.

Lying and Stealing este regizat de Matt Aselton, care este şi autor al scenariului împreună cu Adam Nagata, dar şi producător alături de Mohamed AlRafi, Michael Costigan și Naomi Despres.

Theo James, Christopher Tricarico și Lisa Wolofsky sunt producători executivi.

Lying and Stealing va fi lansat în SUA pe 12 iulie. Prorom va lansa filmul în Ungaria prin propria companie Big Bang Media pe 15 august 2019.

Élodie Fontan şi-a început cariera de la o vârstă fragedă, apărând în reclamele franceze pentru Nissan, Quick și Euro Disney. A devenit cunoscută în 2009 când a interpretat-o pe Alyzée, cea mai bună prietenă a lui Clem, în serialul Clem, difuzat pe TF1.

Un detectiv afemeiat / Nicky Larson et le Parfum de Cupidon este numele celei mai recente comedii de acţiune regizate de Philippe Lacheau în care Élodie Fontan apare alături de Phillipe Lacheau, Tarek Boudali, Julien Arruti şi Pamela Anderson.

Este o adaptare a celebrului serial manga japonez și anime City Hunter (cunoscut sub numele de Nicky Larson în Franța) de Tsukasa Hojo.

Nicky Larson este cel mai bun bodyguard, un investigator privat remarcabil. Acum, este chemat pentru o misiune cu risc ridicat: să recupereze Parfumul lui Cupidon, un parfum care îl face irezistibil pe cel care îl folosește...

Ȋn acest weekend, Prorom şi Ro Image lansează pe marile ecrane din România comedia Un detectiv afemeiat / Nicky Larson et le Parfum de Cupidon prilej cu care vă invităm să citiţi un interviu cu actriţa Élodie Fontan.

Cum ai reacționat când Philippe Lacheau a venit cu ideea de a face un film cu Nicky Larson?
Îmi amintesc bine acel moment: eram în tren, într-un tur promoțional pentru Babysitting 2. La fel ca băieții, sunt fană Nicky Larson de când eram mică și această idee mi s-a părut grozavă, deși atunci nici el, nici eu nu aveam idee dacă vom putea lua drepturile. Mai ales că nu știam dacă eu voi avea un rol în film, sau nu…

Cum ți-ai imaginat-o pe Laura?
Am avut un atașament puternic față de acest personaj. Provocarea a fost să o fac realistă - ceea ce nu este întotdeauna ușor cu personajele manga, fie și numai din cauza mimicii lor, păstrând, în același timp trăsăturile personajului său. Laura este o fată impulsivă, are o fațetă foarte dură, dar în același timp este foarte protectoare cu Nicky, are grijă de el. Deci, ea este foarte calmă și gestionează o mulțime de lucruri, dar poate și ea să o ia razna. În fine, a fost plăcut să interpretez toate aceste emoții atât de variate. În plus, aceasta este prima dată când joc un asemenea personaj, și mi-a fost foarte dragă.

Te-ai documentat înainte?
Înainte de a demara proiectul, am revăzut majoritatea episoadelor animate și nu am pierdut niciodată “privirea Laurei”: pe scenă, în timpul pauzelor de prânz sau la machiaj. Am fost fericită să mă întorc de fiecare dată la câte un episod pentru a-mi regăsi intonaţia vocală potrivită sau mimica personajului meu.

Ce instrucțiuni ți-a dat Philippe Lacheau?
El dorea ca Laura să fie fidelă benzilor manga, dar s-o adaptez la mine, pentru ca ea să rămână credibilă. Pentru ca oamenii care nu cunosc lumea lui Nicky Larson să o aprecieze și să o înțeleagă, ea nu trebuie să fie prea nebună. Iar Philippe și cu mine ne-am asigurat că nu a devenit niciodată enervantă.

Ce a “împrumutat” de la tine?
I-am dat o anumită blândețe. Am vrut ca ea să fie foarte iubitoare și foarte protectoare cu Nicky, probabil mai mult decât în serialul animat. De fapt, cred că am înmuiat-o și am făcut-o mai echilibrată.

Ți-a plăcut ideea ca ea să aducă emoție în film?
Ceea ce mi-a plăcut mai presus de toate a fost să am în mâinile mele un personaj care mi-a permis să folosesc întreaga mea paletă de joc. Prin ea puteam să merg de la comedie la dramă sau furie, și asta este un cadou pentru un actor. Îmi amintesc că atunci când citeam scenariul, scena în care Laura înțelege că Nicky se sacrifică pentru ea m-a atins foarte mult, și de-abia așteptam să o joc. Dar văzând-o, cred că este de fapt o secvență frumoasă care aduce o mulțime de emoții și un ton diferit. Filmul este foarte bogat, există acțiune, comedie, râsete, emoții, și asta e și amintirea pe care o păstrez din serialul animat.

Te-ai pregătit pentru scenele de acțiune?
Fac box de mult timp și am visat întotdeauna ca această disciplină să-mi servească în cinematografie într-o bună zi. De aceea, când băieții scriau scenariul, le-am sugerat să includă secvențe de luptă cu Laura.

A durat mult până ai găsit look-ul Laurei?
Nu, a fost destul de rapid, a venit destul de natural. Fetele de la costume știau foarte bine lumea lui Nicky Larson, și aveam aceleași idei pentru personajul Laurei. Am vrut să fim cât mai fideli, oferindu-i o notă de modernitate. Cu partea capilară a fost ceva mai delicat, era necesar să găsim culoarea potrivită, tunsoarea bună, ceea ce era foarte departe de mine! Știam că personajul se baza puțin pe tunsoare, dar cred că pariul a fost unul câștigător, din moment ce am fost întrebată, în timpul turneului de promovare, dacă mi-am tăiat de-adevăratelea părul…

Acest duo cu Philippe te-a apropiat mai mult de el?
Cu siguranță. Am lucrat mult înainte de filmare și am știut exact direcția pe care am vrut să o luăm, dar Nicky Larson este cea de-a treia colaborare și, de la un film la altul, suntem în mod natural mai “complici” pe ecran. Cu ceilalți actori a fost la fel: suntem cu toții foarte apropiați, ne vedem mult în afara platoului și, cu cât lucrăm mai mult împreună, cu atât mai mult se declanșează anumite automatisme. Dar Philippe este destul de eficient, deoarece știe ce vrea, cum să-ți transmită ideile și cum să ne ducă acolo unde dorește.

Care este cea mai frumoasă amintire de la filmări?
Scena din fabrica unde există o luptă generală va fi memorabilă. Perioadele foarte stricte de filmare ne-au pus sub o presiune foarte mare, pentru că nu le-am putut depăși, iar programul de filmare a fost astfel făcut încât ne întrebam cum am putea filma toate cadrele într-o singură zi. Deci am fost puțin tensionați, mai ales Philippe, dar este o secvență frumoasă, demnă de un film de acțiune american!

Care a fost reacția ta când ai văzut filmul?
Am fost foarte mândră, pentru că pot spune că până acum acesta este cel mai bun rol și cel mai bun film al meu. Pariul nu a fost evident de la început, dar s-a dovedit un succes. În plus, am fost uimită de muzică, extrem de bine aleasă, de regie, de montaj... În ceea ce privește actorii, am fost cu toții foarte fericiți să facem acest film și cred că asta se simte pe ecran.

Interviu de Clara Géliot.