Cum ai ajuns să faci ceea ce faci cum? Să lucrezi în acest domeniu al animaţiei?
Ȋntotdeauna mi-am dorit să fac desene animate. Când eram copil, sâmbăta, fugeam de cum se suna de sfârşit de ore doar ca să ajung de multe ori să văd genericul de final de la Gala desenului animat. Mai apoi ne-au dus ai mei la cinematograful Doina. Era ca şi cum am pus piciorul în ţara desenului animat. Aveau un tapet cu animale din junglă pe pereţi, sala micuţă şi cumva intimă, programul săptămânal unde găseai filme de lung metraj pe care le vedeai la TV numai în părticele de câteva minute săptămânal, ce sa mai zic. Era fantastic!

Eu desenez de când mă ştiu şi chiar am încercat să fiu un artist serios şi să mă mulez pe ramuri mai cu greutate, respectabile dar nu am reuşit. Când am intrat la liceul de arte şi am văzut că au secţia de animaţie nu am avut niciun dubiu. Pentru mine nu a fost o chestiune de a trebui să aleg între secţii.

Povestea nu a mai fost la fel la academie unde nu era secţie de animaţie. Animaţia nefiind artă am făcut grafică şi pictură ceea ce mi-a fost foarte util mai târziu. Dar ca să nu dramatizez să ştiţi că am avut o frumoasă şansă să lucrez la Animafilm de când am fost în liceu.

Acela a fost practic momentul în care am fost inoculat cu adevărat cu virusul animaţiei şi spun asta pentru că în studenţie am încercat să fac şi alte joburi dar m-am întors mereu la animaţie. Ȋntr-una din zilele studenţiei m-am întâlnit cu Olimp Bandalac într-un autobuz şi din vorbă în vorbă mă întreaba ce mai fac şi încep să povestesc prin ce “necazuri juvenile” treceam, ce frământări aveam că nu reuşeam să mă desprind de animaţie iar el cu o singură propoziţie mi-a limpezit tot viitorul: “Odată ce ai luat virusul animaţiei nu mai ai scapare”. Şi aşa este pentru cei mai mulţi.

Am lucrat apoi prin aproape toate studiourile din Bucureştiul anilor ´90. Dar cum eu eram tânăr, fără experienţă, anii aceia au fost destul de gri. La finele anilor 90, după ce am terminat facultatea, am plecat în Ungaria şi asta a fost. La un an distanţă a venit cu mine şi prietena mea de atunci care mi-a devenit soţie peste câţiva ani.  

Ce înseamnă practic munca de director de animatie şi supervizor?
Poziţia asta este una foarte responsabilă şi destul de dificilă din mai multe puncte de vedere. Descrieri ale jobului pot fi găsite pe net dar eu îţi spun ce înseamnă pentru mine şi cum mă raportez eu la această poziţie.

Ȋn primul rând trebuie să fi un animator tu însuţi. Numai aşa poţi să ajuţi unde este nevoie. De fiecare dată când încep un film nou încerc să mă documentez cât mai mult. Care este povestea originală din spatele scenariului. Cine îmi sunt regizorii, eventual producătorii. După aceea încerc să înţeleg cât pot mai bine scenariul şi personajele din film. Cu cât pătrund mai adânc în poveste cu atât îmi dau seama mai bine care sunt subtilităţile şi planurile filmului (layere).

De aici încep să port discuţii cu regizorul (regizoarele în cazul ăsta pentru Latte) şi să aprofundăm povestea şi personajele.  Ce fel de acting ne trebuie, cât şi în ce sens să exagerăm etc.

Odată ce îmi este mai clar ce vor regizorii, încep să lucrez la stilul de animaţie, să găsesc un ritm al filmului, să caut referinţe după actori care să ajute animatorul să înţeleagă personajul. De multe ori chiar fac o bază de date reprezentând ce fel de expresii trebuiesc folosite şi limitele deformărilor.

De obicei pot să selectez echipa în urma unor teste sau a portofoliilor. Odată aleasă echipa sau echipele, fac de obicei un acting workshop pe baza personajelor din film. Ȋncerc să fac animatorii să înteleagă de ce personajul X se miscă aşa şi de ce trebuie să fie diferit de alte personaje. Cum evoluează un personaj pe parcursul filmului şi cât de important este să nu faci nici prea multă dar nici prea puţină animaţie ci atât cât e nevoie şi unde este nevoie.

Poate suna prost dar uneori eşti tentat să tratezi fiecare scenă ca şi cum în ea ar trebui să fie tot filmul, ceea ce nu trebuie. Abia apoi încep să vorbesc despre fiecare secvenţă în parte şi fiecare scenă. De multe ori mimez sau joc scena. Dacă animaţia nu este corectă trimit desene adiţionale pe fotograma unde trebuie schimbat ceva.

Ca simplu supervizor munca e puţin mai simplă trebuind să urmezi instrucţiunile directorului de animaţie.   

De când lucrezi ca director de animatie şi supervisor?
Cred că am început prin 2009 sau 2010 cu un serial celebru în Germania. O producţie pentru prescolari numita Kikaninchen, funcţie preluată de Anca începând cu sezonul 2, devenind “mama lui Kikaninchen” peste câţiva ani. Aşa au numit-o în Mitteldeutsche Zeitung într-un articol despre serial.  Ȋntre timp eu am început să lucrez la primul lung metraj ca director de animaţie în Belgia.

Acolo am avut botezul de foc. Lucram la un film greu, produs în Paris şi trebuia să trimitem săptămânal un număr fix de secunde la o calitate la care nu prea lucrasem până atunci. Am învăţat mult şi am realizat că mai am enorm de lucru. A fost o şcoală bună.

Ştiu că înainte de a te stabili în Germania ai avut o perioada când ai lucrat şi în Ungaria? Cum a fost această experienţă?
Ȋn Ungaria au fost anii maturizării mele sau cel puţin ai începutului maturizării. Am trecut prin ceva experienţe şi am avut şansa să ne călim profesional fiind forţaţi să ţinem termenele de predare, făcând un volum mare de animaţie şi făcând multe multe teste. A fost o şcoală bună.

Ai lucrat la multe filme de animaţie de succes. Care ţi-a rămas mai aproape de sufletul tău şi de ce?
Nu pot spune că doar un film mi-a placut… este ca şi cum ai întreba un părinte care copil îi este mai drag. Mă refer la un părinte bun :-) Fiecare producţie este diferită. Are problemele şi soluţiile ei. Echipele diferă complet de multe ori. De exemplu acum lucrăm la un nou film al lui Enzo Dálo. Pentru mine 90-95% din echipă este nouă. Vom avea în primul rând foarte mulţi animatori tineri care vor avea nevoie de o grămadă de sfaturi. Va fi distractiv şi foate interesant desigur dar şi o nouă aventură din care voi învăţa iar o grămadă.

Cine te-a influenţat cel mai mult în această carieră?
Munca în studiou. Am învăţat mult uitându-mă la o grămadă de filme şi aici menţionez că nu numai animaţie şi nu numai americane. Citesc mult şi încerc să mă documentez mult. DAR! Se mai întâmplă să lucrez cu oameni care chiar sunt nume în domeniu şi atunci “fur” efectiv meserie cum se spune. Am învăţat de la Tahsin Özgür care a animat la Disney în câteva filme mari. Un alt nume care m-a inspirat prin vitalitate de muncă şi profesionalism este Jesper Moller iar în ultimul an şi ceva am lucrat şi încă mai lucrez cu Daniel St. Pierre de la care am învăţat foarte multe detalii pe care nu le găseşti în cărţi. Desigur că am învăţat câte ceva de la fiecare film la care am lucrat şi sunt mai multe nume care au influenţat evoluţia mea chiar dacă am fost sau nu conştient de asta.  

Cât de mult diferă munca la o animaţie europeană faţă de una pentru un studio mare? E vorba numai de bani, sau şi de o tehnologie mai specială?
Asta este o întrebare bună :-) Ȋn primul rând şi în Europa sunt producţii din ce în ce mai competitive, cu standardele americane. Singura problemă este bugetul filmului. Cu cât este bugetul mai mare cu atât ai mai mult timp să lucrezi la story, design, style, animaţie, efecte, lumină…etc. Ultimul film la care am lucrat şi care sperăm să apară anul acesta este o co-producţie India-China şi este la standard mare. Aici am lucrat din greu la calitatea animaţiei şi se va simţi.

Ȋn 2019 ai lucrat la animaţia Latte & the Magic Waterstone ca director de animaţie. Ȋmi poţi spune cum ai ajuns să lucrezi la acest proiect?
Am văzut prima data trailerul pe net. A fost un fel de dragoste la prima vedere. Am ştiut că pot face multe cu un personaj cum e Latte. Peste aproximativ 7-8 luni, când mă apropiam de finalul producţiei de atunci (Marnie’s World sau Spy Cat) am anunţat online că voi fi liber de contract. Atunci am primit un email de la un coleg belgian de la producţie dacă poate să mă recomande producătorului german pentru Latte Igel. Vă daţi seama că zburam pe un nor şi vedeam oraşul de sus :-) Am spus da, am fost contactat şi asta a fost.

Cum ai colaborat cu regizorii Regina Welker şi Nina Wels?
Colaborarea cu aceste două superbe doamne a fost extraordinară. Şi nu exagerez. Eu am ancorat actingul lui Latte bazat pe personalitatea sau modul în care se mişca Regina. Amuzant este că ea spune că se mişca la fel cum mă mişc eu, dar ar trebui să o vedeţi pe ea. Este un personaj animat plin, plin de energie şi umor.

După ce am avut primul contact pe Skype îmi era un pic teamă că nu ne-am înţeles chiar clar în privinţa mesajului dat de film. Asta era impresia mea şi nu cred că era chiar aşa, dar eu fiind un tip emotiv, na.. Abia când ne-am întâlnit fizic în studiou am realizat cum sunt ele, cam ce vor… am început să ne cunoaştem reciproc şi să lucrăm efectiv la construcţia filmului. Am făcut multe schimburi de idei şi uneori contre dar fiind constructiv au servit practic la ridicarea calităţii filmului.

Nina m-a ajutat mult cu echipa din Ludwigsburg şi Halle / Saale, eu trebuind să lucrez şi în India. Am avut în total 4 echipe şi din fericire toate au fost talentate şi motivate.

Prorom va lansa pe 7 februarie în cinematografele din România Latte & the Magic Waterstone. Ai un mesaj să le transmiţi spectatorilor care vor merge să-l vadă?
Latte este un film plăcut, despre prietenie în primul rând. S-ar putea să fiţi surpinşi de faptul că povestea vă va fura şi nu veţi şti când a trecut timpul. Sper doar să vă placă la fel de mult pe cât ne-a plăcut nouă să îl facem şi să îl aducem în cinema. Aştept cu nerăbdare reacţia publicului din România.

Interviu de Emanuel Lăzărescu.

Pentru ei, nicio provocare nu e prea mare și niciun cățeluș nu e prea mic…

Ȋn Golful Aventurii, căţeluşii au construit o pistă de cursă minunată și sunt gata să fie echipajul de ajutor pentru eroul lor în cursă, The Whoosh! Dar când legendarul pilot nu poate să conducă în cursa de campionat, el îl cheamă pe cel mai mare fan al lui - Marshall să preia volanul și să intre în cursă!

Marshall trebuie să-și depășească lipsa de încredere și competiția puternică, The Cheetah, pentru a-și îndeplini visul de a deveni cel mai rapid cățel de curse din toate timpurile!

Pregătește-te pentru o cursă plină de aventuri!

Regizat de Charles E. Bastien, Paw Patrol: Ready, Race, Rescue! îi are în rolurile principale pe Anya Cooke, Isaac Emberson-Heeks, Lukas Engel şi Addison Holley.

Prorom va lansa Paw Patrol: Ready Race Rescue! în România şi Ungaria pe 31 ianuarie 2020.

Ȋn A-nnebunit bunica / Who’s that Granny, echipa de actori a comediei A-nnebunit familia / We are Family revine pentru o noua porţie de râs.

După doi ani de conviețuire fericită, tribul de 7 frați și surori vitregi trebuie să plece din apartamentul spațios în care locuiesc, înainte de începerea anului școlar.

În timp ce fiecare pleacă în vacanța de vară cu părinții lui, Gulliver, mezinul familiei, e trimis singur la bunica lui, care locuiește la mare. Dar excentrica bunică Aurore (Chantal Ladesou) nu se pricepe deloc să aibă grijă de copii, și preferă să petreacă non-stop, decât să stea cu ochiul pe nepoțelul ei…

Îngrijorați, frații lui Gulliver decid să vină să-l “salveze” de mamaia care pare că a înnebunit. Va fi începutul unei revoluții, căci bunica vrea s-o ardă cool, dar nepoții sunt hotărâți să-i facă viața grea!

În We are Family, copiii făceau regulile. Vă așteptați ca al doilea film să vă ofere dumneavoastră, adică „bunicuței”, această ocazie?
Chantal Ladesou: Am fost totalmente surprinsă. Gaby (regizorul Gabriel Julien-Laferriere) mi-a indicat că rolul meu va fi mai important de data asta, însă nu mă așteptam să ajung personajul principal și chiar eponim! Când am citit scenariul, am fost nebănuit de încântată de el! Nu pentru că „bunicuța” furase rolul principal, ci pentru că aveam ocazia să o interpretez din nou, de data asta cu oportunitatea să-i explorez imaginția și complexitatea. Și trebuie să recunosc, a fost prima dată când cineva mi-a oferit rolul principal într-un film. După vreo 30 de filme cu roluri secundare, mândria mea de actriță a atins un alt nivel!

V-a înfricoșat responsabilitatea unui rol atât de important?
Dacă m-aș fi parașutat de nicăieri, într-un teritoriu complet străin, probabil m-aș fi panicat. Dar în acest caz, pentru că știam distribuția și personajul, totul a fost lin și ușor. Am considerat „promovarea” un fel de noroc. Nu mă distrez atât de des și atât de bine cu un personaj de film.

De ce ați acceptat să apăreți în primul film?
Mi-a plăcut povestea acestei familii separate, mixte. La prima vedere, toți se integrau în mod întâmplător, pe măsură ce impulsurile emoționale ieșeau la iveală. Scenariul a fost bine structurat, și în același timp amuzant, nebunatic, empatic și călduros. Mi-a plăcut și felul în care a întors lumea pe dos: față în față cu imaturitatea adolescentină a părinților, copiii erau cei care au preluat controlul și au decis să locuiască toți în același apartament. În mijlocul harababurii, personajul meu excentric m-a delectat. Partea nu era prea mare, dar mi-a plăcut nebunia și libertatea. Din punct de vedere actoricesc, a fost pe măsura așteptărilor.

Pe lângă rol, ce v-a încântat la al doilea film?
Mai întâi, scenariul. Chiar dacă nu are aceeași structură, mi s-a părut bine construit. La început, cu toate scenele despre familiile amestecate mergând în vacanțe, pare împrăștiat, asemenea unui lucru peticit, multicolor și cool. Apoi se îngustează, micul grup se apropie și se închide ca o umbrelă. Pe lângă asta, m-am bucura nespus să mă alătur „familiei” de actori.

Se spune că poate fi un coșmar să joci cu copii
E adevărat că uneori e un exercițiu dificil: obosesc repede, își pierd concentrarea ușor, e aproape imposibil să îi faci să filmeze o dublă din nou.
Deci a fost destul de firesc să am o oarecare spaimă să filmez cu 7 copii cu vârste diferite. Dar fricile mi-au dispărut de îndată ce am observat că se comportă ca niște profesioniști. Gaby i-a pregătit excelent. La filmări, aflați sub tutela lui Karin Catala, o femeie blândă, energică și maternă, nu numai că au fost extrem de disciplinați, ci și respectuoși. După primul film, care a decurs bine pentru toată echipa, micuții au păstrat legătura, deci reuniunea pentru „A-nnebunit bunica!” a fost o bucurie adevărată. Singura diferență este că puștii au mai crescut, iar eu și Gulliver (Sadio Diallo) am fost promovați!

Vă mai identificați cu bunicuța de acum 2 ani?
Da, personalitatea ei nu s-a schimbat deloc. Este la fel de extravagantă și independentă ca întotdeauna. Dar acum că e în centru, evoluează în văzul tuturor. Dincolo de excentricitatea și stilul de viață care pare atât de rebel, descoperi o femeie extrem de puternică. Pe lângă faptul că îi aduce pe toți împreună, are modul ei special de a proteja copiii, ajutându-i să iasă din cocon și să-și învingă fricile. În al doilea film, nu bunica s-a schimbat, ci copiii au crescut și au devenit mai rezonabili, întocmai precum părinții, care s-au mai maturizat odată cu vârsta.

Ce aveți dumneavoastră, Chantal Ladesou, în comun cu „bunicuța”?
O mulțime de lucruri: exuberanță, bucurie, sarcasm, o urmă de nebunie, nevoia absolută de libertate, dar și sensibilitatea inefabilă pe alocuri. Probabil sunt mai tradițională decât ea în viața de zi cu zi. Mă îmbrac mai conservator și comportamentul meu nu e la fel de excentric. Îmi păstrez extravaganța pentru scenă, locul unde îmi îngădui să fac aproape orice.

Sunteți genul de actriță care se ține de scenariu?
La teatru, mai ales în spectacolele pe care le interpretez singură, îmi place să mă abat puțin. Dar în filme, chiar dacă îmi dau frâu liber imaginației, în general urmez scenariul, mai ales dacă dialogul e bun. Pentru acest film, dar și pentru cel dinainte, am fost norocoasă pentru că Gaby scrisese dialogul special pentru mine. Aveam niște replici fabuloase, de tipul: „Nu-mi spune mamaie, că mi se adâncesc ridurile!”. Când ai astfel de replici, nu schimbi nicio virgulă. Impactul comic pe care îl au este colosal!

Care este pentru dvs. diferenţa dintre a juca pe scena şi a juca într-un film?
În teatru, există imediatitate. Nu poţi să revii asupra secvenţei dacă ai dat-o în bară! Dar puteți să vă deplasați liber - de exemplu, să părăsiți scena și să vă alăturați publicului. Este multă adrenalină, dar este, de asemenea, o sursă de stimulare. Filmele îţi oferă un sentiment diferit. Lumina, sincronizarea, blocarea - totul trebuie să fie pe loc. Eşti mai puţin vocal, actoria este mai internă, cauți precizie. Îmi place disciplina, mă face să mă concentrez. Singurul lucru care mă enervează este când trebuie să refilmăm secvenţe. Simt că îmi pierd simplitatea și spontaneitatea.

Pentru cine credeți că a fost făcut filmul?
Pentru toată lumea. E o comedie de familie energică, inteligentă, care oferă niște sfaturi de viață și arată niște valori morale remarcabile, cum ar fi respectul reciproc și acceptarea diferețelor. Soțului meu i-a plăcut foarte mult, la fel și fiicei mele, ceea ce demonstrează că este un film pentru toate generațiile. Dar ei nu sunt deloc subiectivi!

Sunteți dumneavoastră, Chantal Ladesou, bunică?
Da, dar nepoții mei nu sunt la fel de mari. Nepotul are 3 ani și nepoata doar 1 an. Păcat, va trebui să aștept ceva până să le arăt filmul!”

Franciza s-a lansat în 2016 cu filmul de animație Norm de la Polul Nord / Norm of the North, care spunea povestea unui urs polar vorbitor ce călătoreşte la New York în efortul de a salva Arcticul de invazia dezvoltatorilor imobiliari.

„Norm de la Polul Nord continuă să câștige fani în teritoriile din întreaga lume”, a declarat Mevelyn J. Noriega, președintele distribuției pentru Splash Entertainment.

„Mai presus de seria de filme, Norm este o marcă de divertisment plină de acțiune și suntem încântați să împărtășim aventurile distractive ale îndrăgitului urs polar și ale amicilor lui cu și mai mulți copii și familii de pretutindeni.”

Ȋn Norm de la Polul Nord: O aventură urieşească, un artefact chinez a fost furat de un arheolog ticălos pe nume Dexter. Cu ajutorul prietenilor lui Lemurii, Norm trebuie să se ţină de cuvânt și să se aventureze într-o călătorie în jurul lumii pentru a ajuta la recuperarea artefactului şi a-l preda oamenilor din China.

Franciza Norm va continua şi după această aventură cu Norm of the North: Family Vacation și un al 5-lea film ce încă nu are titlu.

Prorom va lansa Norm de la Polul Nord: O aventură urieşească / Norm of the North: King Sized Adventure în România pe 8 noiembrie 2019, Bulgaria, Ungaria (în 2020) şi Republica Cehă & Slovacia pe 13 martie 2020.

The Song of Names spune povestea unui violonist din Polonia, care se mută la Londra pentru a studia muzica la începutul celui de-al doilea război mondial. Filmul evoluează pe două planuri: trecut, când cei doi sunt tineri, şi ani mai târziu, când el și prietenul său britanic sunt amândoi adulți.

Tim Roth îl interpretează pe Martin adult, încercând să-l găsească pe prietenul său Dovidl care a dispărut cu ani în urmă. Ȋn film apare şi Clive Owen, alături de o distribuție care îi include pe Jonah Hauer-King, Gerran Howell, Catherine McCormack, Saul Rubinek, Richard Bremmer, Misha Handley, Luke Doyle și Eddie Izzard.

Martin Simmonds (Tim Roth) a fost bântuit de-a lungul vieții de dispariția misterioasă a „fratelui” său și extraordinarului cel mai bun prieten, violonistul evreu polonez, Dovidl Rapaport. Acesta a dispărut cu puțin timp înainte de concertul de debut din Londra din 1951, care i-ar fi lansat o carieră minunată.

Treizeci și cinci de ani mai târziu, Martin descoperă că Dovidl (Clive Owen) ar putea fi în viață și pornește o obsesivă căutare intercontinentală pentru a-l găsi și a afla de ce a plecat.

The Song of Names este regizat de cineastul François Girard (regizorul filmelor Cargo, The Violin Red, Silk, Boychoir și Hochelaga: Land of Souls). Scenariul este scris de Jeffrey Caine, bazat pe romanul “De ce Mahler?” de Norman Lebrecht.

Criticii sunt de acord: “The Song of Names este un film minunat, cu o muzică superbă și emoții puternice”.

Prorom va distribui The Song Of Names în România, Bulgaria şi Ungaria în 2020.

Surse: FirstShowing, Collider.

Wasp Network redă povestea adevărată a spionilor cubanezi de pe teritoriul american în anii ‘90, când grupările anti-Castro cu sediul în Florida au efectuat atacuri militare asupra Cuba, iar guvernul cubanez a atacat cu această “Rețea de Viespi”pentru a se infiltra în aceste organizații.

Assayas a scris scenariul, care se bazează pe cartea lui Fernando Morais, The Last Soldiers of the Cold War: The Story of the Cuban Five, publicată de Companhia das Letras.

Assayas, a cărui filmografie include miniseria câștigătoare a Globului de Aur Carlos și Personal Shopper - care i-a adus premiul pentru cel mai bun regizor la Cannes, a declarat pentru Variety că autoritățile cubaneze au refuzat inițial să-i lase să filmeze acolo.

“Au refuzat la început să ne dea autorizația, dar discuțiile au continuat. Așa că am căutat o locație care să semene cu Havana și urma să începem filmările în altă parte... Dar apoi cubanezii s-au răzgândit și au deschis larg ușile pentru noi”, a spus Assayas, care a locuit în Havana o jumătate de an pentru a face filmul.

Pe de altă parte, regizorul se va întoarce curând în camera de montaj cu Wasp Network, conform declaraţiilor acestuia pentru Deadline în ziua premierei sale din America de Nord.

Assayas vrea să arate o versiune modificată a filmului la Festivalul de Film de la New York din octombrie.

“Există câteva lucruri ce necesită clarificări. Sunt o serie de corecții pe care le voi face. S-ar putea să scurtez unele părți și să le prelungesc pe altele. Durata filmului nu se va schimba considerabil, dar este vorba despre creșterea fluidității. Vreau ca filmul să fie bine înțeles de către cei care nu cunosc complexitatea politicii locale. Corecțiile vor fi făcute pentru proiecția de la Festivalul de Film de la New York.”

Regizorul a terminat filmările pe 4 mai 2019. „A fost un program de filmări nebun”, a menționat el. “Pregătirea filmului pentru Veneția a fost un proces intens. Este unul dintre cele mai complexe și ambițioase filme pe care le-am făcut. ”

Sursa: Variety, Deadline.