SEARCH en hu ro

Ştiri .

Noutăţi de la Hollywood, noi proiecte, trailere şi evenimente.
20.09.2019

Arnold Schwarzenegger este Presedintele SUA in prima imagine din Kung Fury 2!

Arnold Schwarzenegger a publicat pe contul său de Twitter prima imagine cu el în Biroul Oval, în rolul Preşedintelui Statelor Unite - un preşedinte foarte cool cu trabuc şi cu picioarele aşezate pe birou. Aşa apare Arnold în mult aşteptatul Kung Fury 2, care a fost recent filmat în Bulgaria și Germania.

Schwarzenegger a postat imaginea din Kung Fury 2 pe rețelele de socializare, cu următorul mesaj:

"L-am întâlnit pe David acum mai bine de 4 ani, când mi-a arătat scurt metrajul său Kung Fury, iar eu am râs cu lacrimi la el și i-am spus că dacă vreodată va face un lung metraj din această poveste, vreau să joc şi eu în el. Acum ne distrăm pe cinste împreună la filmările lung metrajului. Viziunea și perseverența lui mă inspiră. Sper să vă inspire şi pe voi. ” a scris Arnold pe contul său de Twitter.

Lung metrajul este inspirat de scurt metrajul cult al lui David Sandberg din 2015 - un omagiu amuzant adus filmelor cu arte marțiale din anii '80 și care a devenit o senzație pe platformele de crowdfunded, având în cele din urmă premiera la Cannes și acumulând peste 40 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Kung Fury 2 îl are în distribuţie pe Arnold Schwarzenegger - vedeta din Terminator și fost guvernator al Californiei, alături de alte nume mari de la Hollywood: Michael Fassbender, David Hasselhoff și Alexandra Shipp într-o poveste nebună despre polițiști Kung Fu, Hitleri care călătoresc în timp, vikingi care folosesc mitraliere și multe altele.

David Sandberg, designerul grafic suedez care a început lucrul la scurt metrajul original în joacă şi pentru a testa anumite efecte speciale, se întoarce ca regizor, co-scenarist (alături de Tyler Burton Smith) și actor principal al filmului.

Prorom va lansa Kung Fury 2 în cinematografe în 2020.

Puteţi vedea scurt metrajul original aici.




Mai multe
14.08.2019

After castiga trei Premii Teen Choice 2019

Au existat o mulțime de plăci de surf pentru a fi înmânate câştigătorilor Premiilor Teen Choice din 2019, iar blockbuster-ul After a primit trei dintre ele!

Timp de mai multe săptămâni, fanii au votat atât online, cât și prin intermediul rețelelor de socializare pentru celebritățile lor preferate, filme, emisiuni TV, cântece și multe altele.

Duminică, rezultatele au fost prezentate, pentru prima dată, la Hermosa Beach, California, pentru a-i onora pe cei care au ieșit pe primele locuri.

Lucy Hale (Pretty Little Liars) și YouTuber-ul David Dobrik, au fost gazdele show-ului live, care a inclus momente artistice cu cei de la OneRepublic, Mabel, Jordan McGraw și Sarah Hyland.

After / După ce ne-am întâlnit a câştigat trei premii:

Choice Drama Movie (Cel mai bun film –  dramă) – After
Choice Drama Movie Actor (Cel mai bun actor - dramă) – Hero Fiennes Tiffin în After
Choice Drama Movie Actress (Cea mai bună actriţă - dramă) – Josephine Langford în After

Premiile Teen Choice au fost transmise în direct pe Fox.

Hero Fiennes-Tiffin și Josephine Langford au filmat un mesaj special de mulțumire pentru toți fanii lor, în urma premiilor câştigate la Teen Choice Awards 2019.

"Mulțumim! Mulțumim! Mulțumim! Acest fandom este absolut cel mai tare și suntem foarte uimiţi de câştigarea a TREI #TeenChoiceAwards ”, au transmis cei doi într-un videoclip de pe platorule de filmare ale sequelului After We Collided.

Josephine și Hero au adăugat: „Mulțumim foarte mult pentru sprijinul acordat primului film și abia aşteptăm să vedeţi ce vom face în After We Collided. Vă iubim!"

Videoclipul aici: Prorom Instagram.




Mai multe
06.08.2019

Roger Kumble va regiza After We Collided

În sfârșit, avem un „căpitan” la cârma mult aşteptatului After We Collided / După ce ne-am certat – continuarea filmului de succes After: După ce ne-am întâlnit.

Regizorul Roger Kumble va fi maestrul din spatele camerelor de filmat, iar filmografia acestuia este una cu adevărat impresionantă!

Kumble și-a făcut debutul regizoral în lung metraj cu succesul de box-office produs de Sony Pictures Tentaţia seducţiei / Cruel Intentions (1999), avându-i în distribuţie pe Sarah Michelle Gellar, Ryan Phillippe, Reese Witherspoon şi Selma Blair. Scenariul avea la origini adaptarea nuvelei franţuzeşti Dangerous Liaisons transpusă în modernul New York.

A urmat apoi productia Sony Pictures, comedia Puicuţe bune / The Sweetest Thing, cu Cameron Diaz, Christina Applegate, Jason Bateman şi Thomas Jane, şi producţia New Line Cinema Prieteni și atât / Just Friends, cu Ryan Reynolds, Anna Faris şi Amy Smart.

A regizat apoi comedia de familie, producţie Disney, Călătorie cu peripeții / College Road Trip cu Martin Lawrence, Raven-Symoné şi Donny Osmond.

De curând a regizat numeroase episoade din cunoscute serial TV precum Anturaj / Entourage, Costume / Suits, Micuţele mincinoase / Pretty Little Liars, Revenge şi Ringer în care au jucat Sarah Michelle Gellar şi Sean Patrick Thomas din Cruel Intentions.

Filmările la After We Collided, continuarea succesului After vor începe curând, iar Hero Fiennes Tiffin, Josephine Langford şi Selma Blair îşi vor relua rolurile din primul film.

Prorom va lansa După ce ne-am certat / After We Collided în 2020 în următoarele teritorii: România, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Slovacia.




Mai multe
12.07.2019

Haunt – Un nou thriller horror de la prolificul Eli Roth

Un nou film pe care să-l vedem de Halloween este gata de lansare! Eli Roth (Cabin Fever, Hostel, Death Wish) a produs Haunt, un film de groază cu acţiunea plasată în cea mai horror noapte din an!

De Halloween, un grup de prieteni se avântă într-o casă bântuită, care promite să se “hrănească” cu temerile lor cele mai întunecate. Noaptea devine mortală pe măsură ce ei ajung să realizeze că unele coșmaruri sunt reale.

Haunt este regizat de Scott Beck și Bryan Woods, autorii scenariului succesului A Quiet Place (regia John Krasinski).

Ȋn Haunt îi vom vedea pe: Katie Stevens, Will Brittain, Lauryn Alisa McClain, Andrew Caldwell şi Shazi Rajay.

Sierra / Affinity finanțează și produce proiectul pentru distribuția la nivel mondial.

Alături de Eli Roth, producători vor mai fi Todd Garner (de la Broken Road), precum și Mark Fasano, Ankur Rungta și Vishal Rungta (de la Nickel City).

Nick Meyer, Marc Schaberg și Josie Liang de la Sierra / Affinity, Jeremy Stein și Sean Robins de la Broken Road și Tobias Weymar din partea Nickel City vor fi producători executivi.

Prorom a achiziţionat drepturile de difuzare pentru Haunt în următoarele teritorii: România, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Albania, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Slovenia.




Mai multe
03.07.2019

Guillermo del Toro & Andre Ovredal aduc Povestile de Groaza la San Diego Comic-Con

Pe măsură ce studiourile au început să-și anunțe prezentările de la San Diego Comic-Con, s-a aflat şi că Guillermo del Toro (The Shape of Water) și Andre Øvredal (Trollhunter) vor aduce adaptarea clasicei serii de romane horror Scary Stories to Tell in the Dark la cunoscuta Convenție.

Cei doi vor susţine un Master Class pe 20 iulie despre măiestria de a spune poveşti de groază și vor arăta fanilor materiale exclusive din viitoarea adaptare a romanelor, inclusiv despre modul în care au adus la viață pe marele ecran ilustrațiile înfricoşătoare ale lui Stephen Gammell.

Seria de romane Scary Stories to Tell The Dark a fost publicată pentru prima dată în anii 1980, scrisă şi adaptată din folclor de Alvin Schwartz și inedit ilustrată de Stephen Gammell.

Filmul urmăreşte povestea unui grup de adolescenți, care trebuie să rezolve misterul din jurul unor misterioase şi macabre decese din micul lor orășel.

San Diego Comic-Con International este o convenție unde fanii îşi pot întâlni idolii, pot cumpăra benzi desenate şi figurine din filmele şi serialele preferate şi pot face poze (contra cost) cu actorii prezenţi. Evenimentul are loc anual în San Diego, California, SUA.

Inițial prezentând în primul rând benzi desenate și filme SF / fantasy, de televiziune și alte arte populare similare, convenția s-a extins la a include o gamă mai largă de elemente de cultură pop și divertisment în aproape toate genurile, inclusiv horror, animație clasică, anime, manga, figurine de colecţie, jocuri video, webcomics și romane fantastice.

Pa lângă panel-uri, seminarii și ateliere de lucru cu profesioniștii din domeniul benzilor desenate, fanii pot vedea şi trailere exclusive ale filmelor viitoare.

Din 2010 și până în prezent, Convenţia de la San Diego este vizitată anual la capacitate maximă: peste 130.000 de participanţi.

Pe lângă faptul că atrage o participare uriașă a publicului, evenimentul deține mai multe înregistrări în Cartea Recordurilor Guinness, inclusiv cel mai mare festival anual de benzi desenate și cultură pop din lume.

Poveşti de groază de spus pe întuneric / Scary Stories to Tell in the Dark va avea premiera în SUA pe 9 august 2019.

Prorom va lansa filmul în Cehia și Slovacia pe 16 august și în România pe 23 august. În Ungaria, mult aşteptatul horror va avea premiera pe 28 noiembrie.

Surse: Deadline, ComingSoon.net




Mai multe
25.06.2019

Playmobil: Filmul a deschis Festivalul de Film de la Annecy in prezenta regizorului Lino DiSalvo

Playmobil: Filmul a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de Animaţie de la Annecy, în prezența regizorului Lino DiSalvo și producătorului Aton Soumache.

Evenimentul a fost prezentat de Marcel Jean - directorul artistic al Festivalului de Film de la Annecy.

Festivalul Internațional de Film de Animație de la Annecy a fost creat în 1960 și se desfăşoară la începutul lunii iunie în orașul Annecy, Franța. Inițial, el avea loc o dată la doi ani, dar începând cu 1998 el a devenit un eveniment anual.

Festivalul este o competiție între filmele de animaţie de diverse tehnici (animaţie clasică, plastelină etc.) organizate în diferite categorii: lung metraje, scurt metraje, televiziune & publicitate și filme de şcoală.

Primele imagini din Playmobil: The Movie au fost deja prezentate anul trecut la Annecy, în timp ce filmul de lung metraj era încă în producție.

În acest an, în versiunea finalizată și pentru premiera mondială, creația unică a lui Lino DiSalvo a revenit la Festivalul Annecy și a deschis festivitățile în prezența producătorilor și a regizorului său.

În Playmobil: The Movie, Marla este nevoită să renunțe la viața ei prudentă şi porneşte într-o călătorie epică pentru a-și găsi fratele mai mic, Charlie, care a dispărut în vasta și minunată lume animată a jucăriilor Playmobil.

Prorom va lansa Playmobil: Filmul / Playmobil: The Movie în Slovacia (29 august), Cehia (12 septembrie), Bulgaria (20 septembrie), Ungaria (26 septembrie) și România (27 septembrie).




Mai multe